SCUTUL PĂDURII în Alba: Peste 250 de metri cubi de material lemnos confiscați după o acțiune cu efective mărite pentru descurajarea activităților ilegale din domeniul silvic
Peste 250 de metri cubi de material lemnos confiscați în Alba după o acțiune cu efective mărite pentru descurajarea activităților ilegale din domeniul silvic
În perioada 10-11 septembrie 2025, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori, precum și a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

La acțiune, alături de polițiști, au participat specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Cluj.
În cadrul acțiunii, au fost efectuate 3 controale privind proveniența, depozitarea transportul și valorificarea de material lemnos.
Au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, la Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în valoare totală de 5.000 de lei.
Totodată, a fost confiscată cantitatea de 268,67 metri cubi de material lemnos.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba
A găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras 3.600 de lei din contul unei firme: Femeia care a scos banii, trimisă în judecată la Tribunalul Alba O femeie care a găsit un card bancar uitat la un bancomat și a retras cu el, în doar o jumătate de oră, 3.600 de […]
Incendiu masiv de vegetație uscată la Lupșa: Pe ce suprafață se manifestă Secția de pompieri Câmpeni intervine, în după amiaza zilei de duminică, 4 octombrie 2026 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată pe raza localității Lupșa. Forțele alocate sunt: 1 autospecială de stingere cu apă și spuma, 1 autospecială de prima interventie și […]
Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile
Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile Suprafața unui teren aferent drumului județean DJ 106F, din comuna Gârbova, va fi modificată în evidențele cadastrale de la 368 la 452 de metri pătrați. Documentația propusă spre aprobare Consiliului Județean Alba în […]
