SCUTUL PĂDURII în Alba: AMENZI de aproape 30.000 de lei și o cantitate de 40 de metri cubi de lemn confiscată
SCUTUL PĂDURII în Alba: AMENZI de aproape 30.000 de lei și o cantitate de 40 de metri cubi de lemn confiscată
Vineri, 24 octombrie 2025, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a organizat o acțiune, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori.
Au fost vizate și fapte ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos.

Potrivit IPJ Alba, la acțiune, alături de polițiști, au participat specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Alba.
În cadrul acțiunii, au fost efectuate 32 controale privind proveniența, depozitarea transportul și valorificarea de material lemnos. Au fost verificate 35 de autovehicule și au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.315 lei.
Totodată, a fost confiscată cantitatea de 39,59 metri cubi de material lemnos, în valoare de 11.258 de lei.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea activităților ilegale din domeniul silvic, a transmis IPJ Alba.
foto: arhivă (cu rol ilustrativ)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munții Trascău-Muntele Mare
Hub de ecoturism lansat într-o comună de munte din Alba: Promovează experiențe autentice în natură și turism responsabil în zona Munții Trascău-Muntele Mare Un hub de ecoturism a fost lansat în comuna Poșaga, din zona montană a județului Alba. Cum a luat naștere Centrul de Ecoturism Poteka? „Suntem un proiect social dedicat ecoturismului autentic, în […]
„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba
„Ocna Mureș Verde”: Noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană în valoare de peste 3 milioane de euro din orașul salin din Alba Se fac noi pași pentru implementarea proiectului de regenerare urbană „Ocna Mureș Verde”. Primăria Ocna Mureș a lansat, marți, 10 martie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de […]
FOTO | Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026
Karla Lupei, elevă a Școlii Gimnaziale „Axente Sever” Aiud, remarcată la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora” 2026 Sâmbătă, 14 martie 2026, de Ziua Internațională a Matematicii, la Concursul Interjudețean de Matematică „Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Axente Sever” Aiud a fost reprezentată de șapte elevi din clasa a IV-a […]