Scumpiri la raionul cu carne din toamnă: Cât ar putea costa kg de pui sau porc din septembrie. „Niciun an nu a fost așa rău cum este 2024”
Scumpiri la raionul cu carne din toamnă: Cât ar putea costa kg de pui sau porc din septembrie. „Niciun an nu a fost așa rău cum este 2024”
În prag de toamnă, agricultorii români vin cu vești proaste. Porumbul, principala sursă de hrană pentru animale, este calamitat aproape în totalitate din cauza secetei. Iar asta va duce automat la scumpiri, mai ales la raionul de carne. Peste numai o lună, kilogramul de pui sau porc s-ar putea scumpi cu cel puţin 5%.
„Nimic, zero, zero. În continuare nimic şi aşa este toată bucata”, spune un agricultor român care are porumb cultivat pe 250 de hectare. A investit circa 1 milion de lei, bani care par pierduţi.

Porumbul, grav afectat de secetă
„Arată foarte rău la momentul ăsta, a suferit din toate punctele de vedere. Boabele nu s-au făcut. A rămas steril. Niciun an nu a fost așa rău cum este 2024”, spune Ionuț Rusu, agricultor. Într-un an cu precipitații și temperaturi normale, agricultorii spun că de pe astfel de parcelă ar fi trebuit să recolteze chiar și 13 tone de porumb la hectar. Însă dacă ne uităm la cum arată, șansele să recolteze mai mult de două tone la hectar de aici sunt minime.
Porumbul este principalul furaj pentru majoritatea animalelor. Fermierii din ţară se aşteptau să aibă o producţie totală de 13 milioane de tone, dar au reuşit să recolteze 7 milioane de tone. Producţia mică înseamnă automat scumpiri.
„Au constatat o calamitate pe zona noastră în proporție de 80%. Prețurile garantat o să fie foarte mari, cel puțin duble față de anul trecut. Dacă anul trecut vindeam kilogramul de porumb cu 70, 80 de bani, anul ăsta cu minim un leu 30, un leu 40”, adaugă agricultorul.
În piețe, porumbul se vinde în prezent cu prețuri care pleacă de la 2 lei/kg. Dacă vrem și alte produse care au la bază porumb, cum ar fi făina, vom scoate din buzunar 3 lei/ kg. În timp ce crupele din porumb costă 2,50. Producătorii ne spun însă că din toamnă vom plăti mai mult pentru toate acestea.
Seceta scumpește și carnea
Producţia slabă duce şi la mâncare mai scumpă: „Dacă anul trecut se comercializa cu 700-800 de lei tona, anul ăsta se vorbește undeva la 1.000 -1.200 de lei pe tonă și chiar mai mult. O proteină mai mică, ceea ce se traduce în bani. Un 5%, cu certitudine va fi la prețul final”, cred producătorii de carne pui.
În România sunt aproape două milioane de hectare destinate culturilor de primăvară afectate, adică porumb şi floarea-soarelui, şi peste 100.000 de hectare de culturile de toamnă, mai exact grâu şi rapiţă.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Val de proteste după intrarea în vigoare a măsurii prin care prima zi de concediu medical nu mai este plătită în România: Se cere intervenția Avocatului Poporului
Val de proteste după intrarea în vigoare a măsurii prin care prima zi de concediu medical nu mai este plătită în România Prima zi de concediu medical nu mai este plătită în România de la 1 februarie 2026, după ce intrat în vigoare noua măsură temporară care ar trebui să se aplice până la finalul […]
Facturi la gaz 2026 | Facturi mai mari cu până la 30% în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut: Motivele
Facturi la gaz 2026 | Facturi mai mari cu până la 30% în ianuarie 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut Facturile la gaz vor fi cu până la 30% mai mari, în luna ianuarie 2026, faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în condiţiile în care cantităţile de gaze consumate în România de […]
Val de concedieri în România: O companie globală care are o unitate și în Alba a confirmat planul de diponibilizări masive
Val de concedieri în România: O companie globală care are o unitate și în Alba a confirmat planul de disponibilizări masive Bosch, companie globală care are o unitate și în județul Alba, la Blaj, a confirmat intențiile de a pune pe liber etapizat mii de angajați. Operațiunea va fi aplicată treptat, până în 2030, anunță […]