Curier Județean

Scriitorul și traducătorul francez Jean Poncet a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

În contextul desfășurării Festivalului „Lucian Blaga” Sebeș, ediția a XL-a, în mediul on-line, avem plăcerea de a anunța faptul că Municipiul Sebeș a acordat titlul de cetățean de onoare scriitorului și traducătorului francez Jean Poncet, inițiatorul proiectului privind traducerea integrală a operei poetice a lui Lucian Blaga în limba franceză.

Petrecerea Divorțaților

Jean Poncet, născut la 29 mai 1949, la Marsilia (Franța), este poet, scriitor, traducător, profesor de limba engleză al Universității din Grenoble, diplomat cultural în mai multe state din Europa, Asia și Oceania, membru de onoare al Uniunii Scriitorilor din România. Pe lângă bogata activitate culturală și editorială, scriitorul Jean Poncet și-a dedicat o parte consistentă a vieții traducerii și diseminării operei blagiene, cu precădere a celei lirice, în mediul cultural francez și francofon. Proiectul traducerii integrale a ciclurilor de versuri blagiene, coordonat în România de scriitorul clujean Horia Bădescu, reprezintă o încununare a acestor demersuri.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

5 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Benzina s-a ieftinit, motorina s-a scumpit

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Benzina s-a ieftinit, motorina s-a scumpit Benzina s-a ieftinit ușor în ultimele zile la mai multe benzinării din România, inclusiv Alba Iulia, dar, după mai multă vreme, s-a scumpit motorina.  Prețul carburanților în Alba Iulia, duminică, 5 noiembrie 2026:  OMV: Motorină – 10.97 lei Benzină – 10.02 lei Petrom: […]

Citește mai mult

Curier Județean

7 noiembrie 2026 | Ziua Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Se va organiza a IV-a ediție a concursului de matematică ArhimatematicuS pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a din mediul rural

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia: Se va organiza a IV-a ediție a concursului de matematică ArhimatematicuS pentru elevii claselor a VII-a și a VIII-a din mediul rural Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia găzduiește a IV-a ediție a concursului de matematică ArhimatematicuS, dedicat elevii claselor a VII-a și a VIII-a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Amenzi de 410.000 de lei pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 26-30 octombrie 2026: 11 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ

Bogdan Ilea

Publicat

în

Amenzi de 410.000 de lei pentru munca la negru date de ITM Alba în perioada 26-30 octombrie 2026: 11 persoane depistate muncind ,,la negru” în județ În perioada 26 – 30 octombrie 2026, inspectorii ITM Alba au aplicat amenzi în valoare de 410.000 de lei și au acordat 21 de avertismente în urma controalelor efectuate. […]

Citește mai mult