Actualitate

Şcoala „Ioan de Hunedoara” Sântimbru: „Să ne respectăm bătrânii”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La Şcoala „Ioan de Hunedoara” Sântimbru s-au derulat o serie de activitaţi dedicate zilei de 29 aprilie – Ziua Europeană a solidarităţii între generaţii, în cadrul proiectului „Să ne respectăm bătrânii”, iniţiat de directorul Petru Dobrotă.

Petrecerea Divorțaților

„Oamenii în vârstă sunt admirabili şi modeşti. Demnitatea lor are nevoie doar de recunoaştere, respect şi o fărâmă de atenţie. Singurătatea este cea mai mare spaimă a omului în vârstă. Astfel de persoane îşi doresc să socializeze, să îşi spună poveştile de viaţă şi să împărtăşească din experienţele trăite. Din păcate, unii dintre bătrâni trec în lumea de dincolo cu sufletele încărcate de dorul celor pe care i-au născut, crescut şi îngrijit – copiii, dar care nu îşi mai aduc aminte de ei, în multe cazuri nici macar de sărbători sau aniversarea zilelor de naştere. Unii nici nu vin la înmormântarea părinţilor, chiar dacă sunt anunţaţi. Pornind de la aceste nevoi a luat naştere acest proiect„, a declarat iniţiatorul proiectului, prof. Petru Dobrotă. În cadrul proiectului, elevii au avut posibilitatea să se implice într-un exerciţiu desolidaritate, de acţiune civică, pentru promovarea şi protejarea comună a drepturilor lor şi a persoanelor de vârsta a treia, precum şi de participareaefectivă a elevilor în procesul de educare a şcolii. Învăţătorul Nicolae Bec a informat elevii despre fenomenul „bătrâneţe” şi i-a sfătuit să respecte persoanele vârstnice. Le-a citit poezii şi poveşti despre bunici, a avut un dialog cu elevii cu privire la nevoile cu care se confruntă persoanele geriatrice, în scopul sensibilizării lor, a prevenirii şi combaterii marginalizării şi excluziunii sociale şi promovării incluziunii sociale a persoanelor vârstnice. Bătrânii s-au bucurat la întâlnirea cu elevii, considerându-i ca pe nepoţii lor de care, de foarte multe ori, le este tare dor. Au fost discuţii interactive, îmbrăţişări şi lacrimi, momente vesele, cântece, poezii şi foarte multă dragoste împărtite reciproc.

„Cu toţii avem nevoie în viaţă de compania bătrânilor, pentru a reuşi să înţelegem cât este de important să respecţi vârstnicii din familie şi din comunitate. Este nevoie ca tinerii să conştientizeze că, prin gestul lor, îi ajută pe aceşti oameni să trăiască o experienţă minunată, punându-se în rândul nepoţilor acestora. Bătrânii au nevoie de astfel de vizite, pentru a mai uita de problemele cotidiene, de boală şi pentru a-şi aminti de o perioadă frumoasă din viaţa lor”, a declarat prof. Petru Dobrotă. În acest proiect s-a mai implicat şi prof. Adina Dan.  

Robert GHERGU 

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]

Citește mai mult

Actualitate

România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă”

Ioana Oprean

Publicat

în

România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă” În timp ce Guvernul anunță un obiectiv ambițios de acoperire integrală a consumului de carne de porc din producția internă până în 2028, crescătorii români se confruntă cu o realitate tot mai apăsătoare: costuri în […]

Citește mai mult

Actualitate

Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii” Industria națională de apărare a traversat zece luni fără comenzi și fără perspective concrete pentru aproape toate companiile din sector, în pofida fondurilor consistente alocate pentru apărare. Avertismentul vine de la Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general al Romarm, care a criticat […]

Citește mai mult