Sport

Școala de Fotbal Grozav-Țălnar Sport își deschide porțile! Din luna martie, alternativă pentru puștii talentați din Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Începând cu luna martie a acestui an, în Cetatea Marii Uniri se vor deschide porțile Școlii de Fotbal Grozav-Țălnar (G-T) Sport, un proiect pe care cei implicați urmăreau să-l pună în aplicare încă de anul trecut.

Petrecerea Divorțaților

O inițiativă ce promite, o activitate de anvergură ce oferă o alternativă concretă puștilor pasionați de fotbal din Alba Iulia, începând de la cele mai mici vârste. Cu internaționalul român Gicu Grozav, actualmente la Kisvarda FC, în rol de președinte al G-T Sport, proiectul reunește eforturile a două familii ce trăiesc pentru “sportul rege”, Grozav și Țălnar, nume importante pentru fotbalul românesc din ultimele decenii, în condițiile în care Cornel Țălnar și nepotul său Gheorghe Grozav au îmbrăcat tricoul primei reprezentative tricolore.

Se pot face înscrieri până vineri, 1 martie, vârsta minimă fiind de șase ani (copii născuți în anul 2012), iar vârsta maximă de 9 ani (copii din anul 2010). Antrenamentele se vor desfășura la baza sportivă “Winner’s Club Țălnar” din Alba Iulia, în condiții foarte bune, persoane bine pregătite, din interiorul fenomenului, dornice de realizări.

Programul va fi unul la îndemâna oricui interesat, iar activitățile complementare, care vor avea loc săptămânal, vor fi lucrurile cu adevărat importante pentru țâncii dornici să deslușească tainele fotbalului.

Se vor ocupa de destinele talentelor fotbalistice din Cetatea Marii Uniri antrenorii Cornel Țălnar – coordonatorul școlii, George Țălnar și Ionuț Grozav – la grupele pregătitoare, existând prespectiva înființării unei grupe pentru categoria de vârstă peste 11 ani, de care să răspundă Mihai Manea, în cazul în care vor exista amatori.

“Suntem conștienți că va trebui să depunem o muncă titanică întrucât ne dăm seama că munca cu copiii, cu toate că este și cea mai frumoasă, este totodată și cea mai grea pe care o poate exercita cineva. Încercăm să oferim pasionaților și doritorilor lucruri inedite, nemaîntâlnite până acum în orasul nostru, o implicare totală din partea personalului nostru atât din punct de vedere fizic, cât si din punct de vedere sentimental. Trebuie să plecăm de jos, treaptă cu treaptă, să avem răbdare, să parcurgem etapele formării copiilor așa cum scrie la carte, să respectăm întocmai particularitățile de vârstă și să-i facem pe micuți să se îndrăgostească cu adevărat de acest sport”, spune George Țălnar, reprezentatul “G-T Sport”.

Activitatea reprezentanților noii școli de fotbal din municipiul reședință de județ se anunță inedită din start, cu lucruri care vor părea ciudate la început, dar cu impact în perspectivă. Pe lângă pregătire și inițiere din punct de vedere fotbalistic, micuții cursanți se vor bucura de o dezvoltare fizică armonioasă, o dezvoltare a creativității, a intelectului, pentru a deveni persoane sănătoase, comunicative, cu bună capacitate de integrare în grup, într-o concluzie sport și activități complementare care sporesc îndemânarea și creativitatea.

*Antrenori de marcă

“Este un proiect în care credem extrem de mult, am fost, suntem și vom fi oameni de fotbal, cunoaștem fenomenul și cred că am depistat ceea ce lipsește astăzi fotbalului juvenil în special, dar și fotbalului românesc în general pentru a putea atinge nivelul de performanță pe care îl vedem în Occident. Cred că am ales ceea ce trebuie pentru noi, dar și pentru părinții interesați. Nu încercăm să creștem aici doar viitori mari fotbaliști, în primul rând încercăm să facem din copiii oameni sănătoși din toate punctele de vedere”, a mai transmis George Țălnar.

Alte detalii pot fi obținute la sediul Bazei Sportive “Winner’s Club Țălnar”, sau la numerele de telefon 0744/179192, 0758/552256 sau 0746/584243. Motto-ul ales de GT Sport și transmis părinților din Alba Iulia este sugestiv: “Vino… Încearcă… Diferențele le veți vedea singuri!”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei

Ioana Oprean

Publicat

în

Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026 programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, care va începe la finalul acestei săptămâni. Volei Alba Blaj va juca miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți: Performanță la Cupa României 2026 de Taekwondo WT – proba olimpică Kyourugi

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți: Performanță la Cupa României 2026 de Taekwondo WT – proba olimpică Kyourugi Ilinca Maria Petric, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia, s-a clasat pe Locul I la Cupa României 2026 […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Sportivii din Alba, rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi: Lista laureaților Sportivii din Alba au obținut rezultate de excepție la Cupa României 2026 la Taekwondo WT – proba olimpică Kyorugi. Competiția s-a desfășurat în perioada 2-4 octombrie 2026 la Miercurea Ciuc. Iată clasările sportivilor din Alba: *Clubul […]

Citește mai mult