SCANDAL la Blaj: Trei persoane AMENDATE de jandarmi după ce și-au adresat injurii și amenințări
Potrivit IJJ Alba, în perioada 05-06. septembrie, jandarmii din Alba au continuat să acționeze, asigurând ordinea și liniștea publică la evenimentele ce au avut loc în județ, atât în sistem independent cât și alături de efective ale poliției.
De altfel, alături de celelalte structuri, efectivele de jandarmerie au acționat pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire a răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2.
În acest weekend, jandarmii au intervenit la solicitările cetățenilor, sancționând faptele care cotravin normelor de conviețuire socială.
În cele două zile au fost aplicate 6 sancțiuni dintre care 3 amenzi și 3 avertismente în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, la Blaj și Câmpeni și un avertisment în baza OUG nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, la Arieșeni.
Dintre acestea, 3 amenzi (fiecare în valoare de 400 de lei ) și un avertisment au fost aplicate sâmbătă în Blaj, unde jandarmii au intervenit în urma unui apel la 112 efectuat de către una
dintre persoanele sancționate. Pe fondul unor neînțelegeri vechi, legate de proprietate, două familii vecine de pe strada Barbu Lăutaru, au provocat și au participat la scandal, aducându-și reciproc injurii și amenințări.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Video | Tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos, reținut de polițiști: S-a îmbătat și l-a bătut pe un alt bărbat din Mereteu
Tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos, reținut de polițiști: S-a îmbătat și l-a bătut pe un alt bărbat din Mereteu Un tânăr de 25 de ani din Vințu de Jos a fost reținut de polițiști, după ce ar fi agresat fizic un bărbat de 46 de ani din Mereteu, pe fondul unor […]
Minor de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș: Tatăl său, care se afla în mașină, l-a lăsat să conducă
Minor de 15 ani, prins la volan în Ocna Mureș: Tatăl său, care se afla în mașină, l-a lăsat să conducă Un tânăr de 15 ani din Războieni-Cetate a fost prins de polițiști conducând un autoturism pe un drum din Ocna Mureș. În mașină se afla și tatăl acestuia, în vârstă de 46 de ani, […]
Tânără de 19 ani, prinsă băută la volan pe o stradă din Alba Iulia la primele ore ale dimineții: Ce alcoolemie avea
Tânără de 19 ani, prinsă băută la volan pe o stradă din Alba Iulia la primele ore ale dimineții: Ce alcoolemie avea O tânără de 19 ani din Alba Iulia a fost prinsă de polițiști băută la volan, în dimineața zilei de 7 noiembrie 2026, în urma unui control desfășurat pe strada B. P. Hașdeu […]
