Actualitate

Şase premii la un concurs naţional de folclor pentru Clubul Copiilor Sebeş

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Concursul Naţional de Folclor pentru Copii şi Tineret „Floare de tei” aflat la a XIII-a ediţie, s-a desfăşurat ca de fiecare dată în oraşul Corabia, pe malul Dunării. Anul acesta festivalul a reunit aproximativ 500 de copii şi tineri (16 ansambluri folclorice) din judeţele Alba, Botoşani, Olt, Prahova şi Gorj, precum şi din Bulgaria. Dacă anul trecut tinerii dansatori de la Clubul Copiilor Sebeş s-au întors acasă cu Trofeul „Floare de tei”, anul acesta au cucerit nu mai puţin de 6 premii. Este vorba despre premiul I pentru dans mixt şi autenticitatea portului popular, premiul I pentru duetul Georgiana Petrescu şi Denisa Bogdan, care au obţinut şi individual premiul I, respectiv premiul III pentru interpretare, dar şi premiul de excelenţă pentru coordonatorul lor, prof. Ioan Maier. În cadrul grupului de dansatori s-au evidenţiat şi proaspăt intraţii în echipă – Diana Şuster şi Robert Răzor – care, deşi sunt doar în clasa a II-a, au reuşit să impresioneze juriul. Felicitări şi succes în competiţiile viitoare! (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]

Citește mai mult

Actualitate

România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă”

Ioana Oprean

Publicat

în

România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă” În timp ce Guvernul anunță un obiectiv ambițios de acoperire integrală a consumului de carne de porc din producția internă până în 2028, crescătorii români se confruntă cu o realitate tot mai apăsătoare: costuri în […]

Citește mai mult

Actualitate

Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii” Industria națională de apărare a traversat zece luni fără comenzi și fără perspective concrete pentru aproape toate companiile din sector, în pofida fondurilor consistente alocate pentru apărare. Avertismentul vine de la Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general al Romarm, care a criticat […]

Citește mai mult