Actualitate

Sărbători pascale pentru copii instituţionalizaţi în cadrul DGASPC Alba

Alexandra Mates

Publicat

în

Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului vine odată cu primăvara pentru a ne aduce Lumina cea Sfântă care să ne încălzească sufletele, să ne facă mai buni, mai iertători, mai înţelegători şi  ne aminteşte că avem nevoie de dragostea, dăruirea, încrederea, căldura şi ocrotirea unei familii.
Potrivit directorului DGASPC Sorin Valerian Chirilă, încă din această săptămână în toate unităţile rezidenţiale s-au desfăşurat, împreună cu personalul de îngrijire şi educaţie, activităţi în aşteptarea acestei sărbători:
– curăţenia în camere;
– curăţarea şi amenajarea spaţiilor verzi din incinta unităţilor rezidenţiale;
– participarea la slujbele religioase şi pregătirea pentru Sfintele Sărbători de Paşti prin taina spovedaniei;
– vineri şi sâmbătă copiii/tinerii vor încondeia ouă şi vor pregăti masa de sărbătoare, ca în orice familie de creştini.
Toţi vor fi prezenţi la slujba religioasă pentru a primi Lumina Învierii şi pentru a se bucura  pentru că aceasta este Sărbătoarea Învierii, bucuriei şi speranţei.
Datorită faptului că reprezentanţii DGASPC Alba, în timpul anului păstrează legătura cu familiile sau rudele copiilor aflaţi în centre, un număr de 90 copii îşi petrec vacanţa de primăvară şi Sărbătorile Pascale  în sânul familiilor naturale sau substitut. Majoritatea copiilor au plecat din centre în data de 6 aprilie 2012, urmând să revină la sfârşitul vacanţei şcolare..
Copiii instituţionalizaţi pot fi luaţi acasă în orice perioadă a anului de către familiile care solicită acest lucru reprezentanţilor DGASPC Alba. Specialiştii din cadrul Direcţiei efectuează anchete la domiciliul solicitanţilor pentru a se asigura că sunt îndeplinite condiţiile de securitate pentru micuţi. Dacă totul se dovedeşte a fi în regulă, se aprobă plecarea copiilor din centre pentru perioada cerută de familia solicitantă. Atât copiii, cât şi familiile sunt monitorizate de către reprezentanţii DGASPC Alba, până la revenirea minorilor în centre.
În săptămâna Patimilor, cu câteva zile înainte de sărbătorile de Paşte, persoane fizice şi juridice au vizitat copiii ocrotiţi în casele de tip familial din Abrud, Alba Iulia, Blaj, Sebeş, Cugir şi au împărţit cadouri.

Astfel,  copiii ocrotiţi în casele de tip familial „Sfânta Ana” şi Sfânta Maria”( 30 de copii) din Alba Iulia şi cele din cadrul Serviciilor pentru Protecţia Copilului Blaj ( 87 de copii –  Casa de tip familial Blaj, Centrul de Plasament, Centrul de plasament de tip familial  Mănărade, Casa de tip familial nr. 4 ) au primit din  partea unor persoane fizice cu suflet frumos şi bun  – care doresc să-şi păstreze anonimatul -, iepuraşi de ciocolată, fructe şi răcoritoare. De asemenea, Fundaţia „Mission Without Borders” România – Sibiu a oferit copiilor ocrotiţi în cadrul Serviciilor pentru Protecţia Copilului Blaj dulciuri, prăjituri pentru masa de Paști, fructe şi răcoritoare.
Copiii ocrotiţi în Casa de tip familial „Speranţa Copiilor” Cugir (20 copii) au primit vizita reprezentanţilor Fundaţiei „PRO EUROPA” Cugir care le-au împărţit iepuraşi de ciocolată şi tricouri.
Organizaţia „Caritas” Alba Iulia a împărţit celor 9 copii ocrotiţi  la Casa de tip familial Teiuş pachete cu dulciuri şi încălţăminte adecvată sezonului şi vârstei.
Parohia Sebeş, prin îngrijirea preotului paroh Gheorghe Marin, a donat bani pentru cumpărarea de obiecte de îmbrăcăminte şi pentru organizarea mesei de Paşte celor 10 copii ocrotiţi în  Casa de tip familial Sebeş.
Compania Roşia Montană Gold Corporation a donat o sumă de bani din care s-au achiziţionat obiecte electronice, electrocasnice şi industriale necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii Caselor de tip familial nr. 2, 3, 15 din Abrud şi obiecte de îmbrăcăminte şi  igienă personală  potrivite cu vârsta, personalitatea şi dorinţele fiecărui copil/tânăr ocrotit.
De asemenea, persoanele adulte cu handicap ocrotite în unităţile rezidenţiale aflate în  structura DGASPC Alba vor desfăşura activităţi de curăţenie şi împrospătare a spaţiilor în care locuiesc, iar vineri şi sâmbătă vor ajuta, după posibilităţi, la încondeierea ouălor şi la pregătirea mesei de Paşte, aşteptând plini de speranţă Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului.(A.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român Dacia a lansat, marţi, 10 martie 2026 o foaie de parcurs strategică pentru orizontul 2030, care include lansarea a patru vehicule electrice şi un nou capitol pentru modelul Sandero. Totodată, compania a anunțat modelul Striker, un crossover cu motorizări […]

Citește mai mult

Actualitate

Angajări în Armata Română: Campanie amplă de recrutări. Ce salarii sunt oferite

Ioana Oprean

Publicat

în

Angajări în Armata Română: Campanie amplă de recrutări. Ce salarii sunt oferite Ministerul Apărării Naționale a lansat o nouă campanie amplă de recrutare pentru mai multe categorii de personal militar și civil. Demersul, inițiat în 9 martie 2026, vizează atât soldați și gradați profesioniști, cât și ofițeri, subofițeri sau maiștri militari. Odată cu anunțul privind […]

Citește mai mult

Actualitate

Consumul, prăbușire cu 25% în ianuarie 2026, față de decembrie 2025. Economist: ,,Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în România, nici măcar în pandemie, nici măcar în criza din 2009”

Ioana Oprean

Publicat

în

Consumul, prăbușire cu 25% în ianuarie 2026, față de decembrie 2025. Economist: ,,Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în România, nici măcar în pandemie, nici măcar în criza din 2009” Consumul oamenilor în ianuarie 2026 s-a prăbușit cu 25% comparat cu decembrie 2025 și a scăzut cu 9% comparat cu ianuarie 2025, potrivit datelor […]

Citește mai mult