Rămâi conectat

Ştirea zilei

Şapte foşti parlamentari au câștigat la Curtea de Apel Alba Iulia reluarea plăţii pensiilor speciale: Aceștia vor primi zeci de mii de lei din urmă

Ioana Oprean

Publicat

în

Şapte foşti parlamentari au câștigat la Curtea de Apel Alba Iulia reluarea plăţii pensiilor speciale: Aceștia vor primi zeci de mii de lei din urmă

Foştii parlamentari care şi-au pierdut anul trecut pensiile speciale, continuă să le recâștige în justiţie. Şapte foşti deputaţi şi senatori au obţinut anularea deciziilor celor două camere ale Parlamentului.

Dosarul s-a judecat la Curtea de Apel Alba Iulia, instanţă care a pronunţat o hotărâre în 28 iulie 2022. Foştii parlamentari care au dat în judecată Senatul şi Camera Deputaţilor sunt Ion Ariton, Ioan Axente, Mircea Bucur, Nicolae Enescu, Cornel Ştirbeţ, Ioan Tămâian şi Ioan Tătaru.

În dosar a fost administrată ca probă şi decizia Curţii Constituţionale prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a Legii nr. 7/2021, cea prin care au fost anulate pensiile speciale ale parlamentarilor.

Sute de foşti parlamentari au deschis încă din 2021 procese prin care au cerut anularea ordinelor emise la începutul lunii martie 2021 de către secretarii Camerei Deputaţilor şi ai Senatului.

Pensiile speciale pentru foştii parlamentari au fost desfiinţate în luna februarie 2021 prin larga majoritate a actualilor deputaţi şi senatori (357 pentru, niciunul împotrivă, iar UDMR nu a votat). Conform unei situaţii de la începutul lui 2021, statul plătea pentru 827 de parlamentari pensii de circa 12 milioane de euro pe an.

Calculate în funcţie de numărul de luni de mandat/mandate, pensiile speciale ale deputaţilor variau între 2.131 de lei şi 12.168 de lei brut, iar cele ale senatorilor între 2.131 lei şi 14.930 lei brut. Acestea se adăugau celor derivate din postul ocupat în afara activităţii politice.

Dosarul ex-parlamentarilor din Sibiu este printre primele din ţară care a ajuns la o pronunţare în prima instanţă. Hotărârea poate fi contestată de reprezentanţii celor două camere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Având în vedere decizia Curţii Constituţionale este posibil ca acest demers să nu mai aibă loc, iar decizia instanţei din Alba Iulia să rămână definitivă.

În urmă cu circa trei săptămâni, 67 de foşti parlamentari au câştigat la Tribunalul Bucureşti, într-un proces colectiv, recuperarea pensiilor speciale. La Tribunalul Alba se află, de asemenea, în faza de judecată un proces în care alţi patru foşti parlamentari îşi solicită pensiile speciale înapoi.

”Obligă Parlamentul României – Camera Deputaţilor şi Secretariatul General al Camerei Deputaţilor la repunerea în plată a indemnizaţiilor pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, către reclamanţii Axente Ioan, Bucur Mircea, Enescu Nicolae, Ştirbeţ Cornel, Tămâian Ioan. Obliga Parlamentul României – Senatul şi Secretariatul General al Senatului la repunerea în plată a indemnizaţiei pentru limită de vârstă, începând cu data de 27.02.2021, la zi, către reclamanţii Ariton Ion şi Tătaru Ioan”, se precizează în minuta hotărârii pronunţate la Curtea de Apel Alba Iulia.

Cei şapte vor primi fiecare cel puţin 50.000 de lei pentru în contul pensiei neîncasate începând cu luna martie 2021.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Investiții în servicii sociale la Zlatna. Primarul Silviu Ponoran: „Datorită acestui proiect, oferim sprijin real copiilor și vârstnicilor din comunitatea noastră”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții în servicii sociale la Zlatna. Primarul Silviu Ponoran: „Datorită acestui proiect, oferim sprijin real copiilor și vârstnicilor din comunitatea noastră” Primarul orașului Zlatna, Silviu Ponoran, a vorbit despre unul dintre cele mai recente și importante proiecte sociale derulate la nivel local: Centrul de zi pentru copii și centrul social, amenajate într-o clădire istorică reabilitată […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | De la soarele Spaniei la răcoarea Transilvaniei: un portocal adus în ghiveci s-a aclimatizat la Lancrăm

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Portocal adus din Spania, aclimatizat într-o gospodărie din Lancrăm Legăturile puternice cu Spania ale familiei Vasile și Gabriela Popescu din Lancrăm s-au materializat și prin aclimatizarea în propria gospodărie a unui portocal. „A fost adus în ghiveci din Spania acum aproximativ 3 ani și jumătate, la pachet cu un lămâi, și acesta în ghiveci. Dacă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Investiție realizată în timp record în Munții Apuseni. Primar: „Mă bucur că am reușit să finalizăm atât de repede prima creșă modernă din Abrud”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiție realizată în timp record în Munții Apuseni. Primarul Radu Tuhuț: „Mă bucur că am reușit să finalizăm atât de repede prima creșă modernă din Abrud” În inima Munților Apuseni, orașul Abrud scrie istorie. Prima creșă modernă din întreaga zonă a fost construită într-un timp record. Lucrările au început a doua zi de Paște, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea