Ştirea zilei

Săptămâna viitoare buldozerele vor muşca definitiv din copacii din Custozza

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Florin Roman, vicepreşedintele PNL Alba, i-a îndemnat pe toţi albaiulienii să participe la manifestările dedicate Zilelor municipiului, „chiar dacă acestea au fost confiscate de gaşca portocalie de partid. Comparativ cu Sibiul, unde în iunie se va desfăşura Festivalul internaţional de teatru, la noi s-a optat din nou pentru varianta kitschului”. Roman le-a mai lansat o invitaţie albaiulienilor nostalgici, respectiv aceea de a vizita, pentru ultima oară, fostul parc Custozza. Liderul liberal a subliniat că imediat după ce cortina va cădea peste Zilele Municipiului buldozerele şi excavatoarele vor sfâşia din nou copacii rămaşi în Custozza pentru a face loc parcărilor şi pavelelor. „Şi aşa zisul parc din faţa Catedralei va fi tăiat, pentru reconstrucţia zidului vestic. Astfel simbolul Unirii, Catedrala Reîntregirii, va fi complet obturat. Iar albaiulienii vor plăti, la final, o taxă pentru ca să-şi viziteze Cetatea, deoarece bihoreanul nu va renunţa la lupta cu cetăţenii care l-au ales primar”. Florin Roman a mai comentat şi faptul că în şedinţa de CLM de marţi, 24 mai, firmei Corint SA i s-a încredinţat pentru 10 ani spre administrare, întreţinere şi pază şi protecţie Poarta a V-a şi terenurile aferente acesteia. „Mogulul bun de Alba Iulia, Dan Sabău, are deja trei porţi în administrare. Aşa că, dacă se supără – şi în ultima vreme se supără cam des – închide poarta Cetăţii cu cheia şi nu mai lasă pe nimeni să intre”, a subliniat Roman. „Chiar nu ne deranjează că se lucrează pentru ca Cetatea să fie mai frumoasă. Ne deranjează lipsa de transparenţă şi modul în care se cheltuiesc banii”.
Referindu-se la reducerea masivă a spaţiului verde din municipiul Alba Iulia, Roman a mai completat cu exemplul Parcului dendrologic din Valea Popii: „În proiectul de amenajare a parcului dendrologic este prevăzută defrişarea a 7 hectare de pădure, în favoarea unor alei betonate. Dacă albaiulienii nu vor reacţiona, generaţiile viitoare riscă să trăiască nu într-un oraş verde ci într-un cuptor încins. Pentru viitorul copiilor lor, albaiulienii ar trebui să ia act şi să protesteze paşnic împotriva acestei defrişări masive”, a mai completat liderul liberal. (N.I.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost”

Ioana Oprean

Publicat

în

38 de ani de la accidentul care i-a schimbat viața ultramaratonistului Levente Polgar. Ultima fotografie cu el ,,întreg”, readusă la viață cu ajutorul AI: ,,Port mereu cu mine acea amintire a copilului care am fost” Marți, 17 martie 2026, se împlinesc 38 de ani de la momentul care a schimbat radical destinul aiudeanului Levente Polgár. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare. A fost publicată scrisoarea de așteptări

Ioana Oprean

Publicat

în

Noua companie de transport a Primăriei Alba Iulia: Procedură de selecție a administratorilor în desfășurare Primăria Alba Iulia a publicat, marți, 17 martie 2026 componenta inițială a planului de selecție a celor 3 administratori ai societății „Alba Iulia-Transport Local” și scrisoarea de așteptări a autorității tutelare – Consiliul Local Alba Iulia pentru administratorii noii companii […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie

Ioana Oprean

Publicat

în

Laboratorul de microbiologie al Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, modernizat: Va fi creat un Compartiment de microbiologie La sediul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud a avut loc, marți, 17 martie 2026 evenimentul de prezentare a rezultatelor proiectului de modernizare a Laboratorului de microbiologie, finanțat în cadrul Priorității 3 a Programului Sănătate Managerul unității medicale, Noiela […]

Citește mai mult