„Săptămâna prevenirii criminalităţii” campanie de informare și conștientizare la nivel național
Prevenirea criminalităţii este un imperativ al activităţii de poliţie, în care obiectivele principale sunt protejarea cetăţenilor şi comunităţii, ordinea socială, consolidarea mecanismelor de respectare şi aplicare a legilor, educarea şi solidarizarea publicului la acţiunile preventive, atenuarea sentimentului de insecuritate a cetăţenilor precum şi reducerea gradului de victimizare a categoriilor sociale vulnerabile.
În scopul conştientizării populaţiei asupra rolului pe care îl are activitatea de prevenire, Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii a continuat campania „Săptămâna prevenirii criminalităţii”, iniţiată în anul 2006. Această campanie s-a desfăşurat la nivelul întregii ţări în perioada 24 septembrie –28 septembrie 2012.
La nivelul judeţului Alba, poliţiştii au participat la activităţi structurate pe diverse domenii de prevenire, fiecare zi având o temă distinctă, astfel:
- delincvenţă juvenilă şi victimizarea minorilor
– 91 activităţi de informare în unităţi de învăţământ, din care:
– 48 în mediul urban
– 43 în mediul rural
– 14 teme abordate
– 2366 elevi beneficiari şi 91 cadre didactice
– 700 fluturaşi distribuiţi
- prevenirea furturilor (din locuinţe şi de/din autovehicule)
– 33 activităţi de informare a cetăţenilor, din care:
– 16 în mediul urban
– 17 în mediul rural
– 570 cetăţeni informaţi
– 25 afişe postate
– 250 fluturaşi distribuiţi
- prevenirea infracţiunilor de tâlhărie
– 28 activităţi de informare a cetăţenilor, din care:
– 12 în mediul urban
– 16 în mediul rural
– 350 cetăţeni informaţi
– 150 fluturaşi distribuiţi
- informare şi educaţie rutieră
– 18 activităţi de informare rutieră în unităţile de învăţământ
– 470 elevi beneficiari şi 14 cadre didactice
– 7 patrule şcolare, cu 42 elevi implicaţi
– 1 concurs de orientare sportivă cu 84 elevi implicaţi şi 12 cadre didactice
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Tinerii sub 21 de ani, interdicție la jocuri de noroc și reclamele vor fi restricționate într-un anumit interval orar: Proiecte de lege
Tinerii sub 21 de ani, interdicție la jocuri de noroc și reclamele vor fi restricționate într-un anumit interval orar: Proiecte de lege Conform unor proiecte de lege tinerii cu varsta sub 21 de ani vor avea interdicţie să participe la jocuri de noroc, iar în mediul online va fi interzisă difuzarea reclamelor la jocuri de […]
UPDATE Femeie PRINSĂ sub un autobuz după un accident ÎNGROZITOR pe DN1. A fost transportată de urgență la spital
UPDATE Femeie PRINSĂ sub un autobuz după un accident ÎNGROZITOR pe DN1. A fost transportată de urgență la spital Un accident rutier grav a avut loc pe DN1, în localitatea Bradu, județul Sibiu, atunci când un pieton a fost acroșat de un autobuz. Din primele informații, persoana lovită este inconștientă, prinsă sub autobuz. Din primele […]
Noi reguli pentru medicii din România: Ce este interzis și ce trebuie respectat începând cu 1 ianuarie 2026
Noi reguli pentru medicii din România: Ce este interzis și ce trebuie respectat începând cu 1 ianuarie 2026 Începând cu 1 ianuarie 2026, Colegiul Medicilor din România va aplica un nou Cod de Deontologie Medicală care stabilește reguli clare pentru conduita profesională, etica medicală și modul în care medicii comunică în spațiul public. Codul interzice […]