„Săptămâna orientării în carieră”. Studenţii sunt îndrumaţi să profeseze în meseria pentru care s-au pregătit
Liga Studenţilor din Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia derulează în perioada 14 – 18 mai „Săptămâna orientării în carieră”, proiect finanţat de Casa de Cultură a Studenţilor. „Obiectivele noastre sunt: creşterea cu 25% a nivelului de cunoştinţe al viitorilor absolvenţi cu privire la oportunităţile de afirmare pe piaţa muncii; facilitarea transmiterii de know-how în rândul a 300 de viitori absolvenţi, prin prezentarea unor modele de succes din societatea contemporană, pe întreaga perioadă de desfăşurare a proiectului; informarea a 300 de viitori absolvenţi cu privire la instituţiile şi organizaţiile care oferă informare şi orientare continuă în carieră, pe tot parcursul acţiunii înainte menţionate. Sperăm ca studenţii să participe într-un număr cât mai mare la acest eveniment. Viitorii absolvenţi merită să fie cât mai bine integraţi pe piaţa muncii. Împreună reuşim să cunoaştem viitorul!”, a declarat Janeta Lăpăduş, preşedintele LSUA.
Programul manifestărilor include acţiuni diverse şi inedite, relevante pentru rolul şi importanţa activităţii LSUA în viaţa studenţilor din ani terminali de la ciclurile de studii de licenţă sau master şi studenţi din alţi ani, dornici să se angajeze. După deschiderea oficială desfăşurată luni în Sala Senatului UAB, ieri, 15 mai, în curtea universităţii a fost programat un moment de pantomimă pe tema „Angajator-angajat”. Azi şi mâine, de la ora 13.00, în Aula Mică, studenţii vor avea o întrevedere cu dr. ing. Ioan Popa, patronul SC Transavia, respectiv cu un reprezentant al Transavia, tinerii urmând să obţină diferite premii.
Festivitatea de încheiere a programului va avea loc vineri, 18 mai, la ora 12.00, la standul din curtea universităţii (muzica, joculeţe interactive de tip teambuilding, leadership etc). Rămâne de văzut care va fi impactul primei ediţii a proiectului, având în vedere că studenţii au optat încă de la admitere spre ce domenii se vor îndrepta la absolvirea facultăţii, pregătindu-se profesional în meseriile respective. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport”
Nicușor Dan promite dezvăluiri despre Călin Georgescu și influența Rusiei în alegeri: „Informații care nu sunt în spațiul public vor apărea în raport” Președintele Nicușor Dan anunță noi informații despre traseul politic al lui Călin Georgescu și presupusa influență a Rusiei asupra alegerilor prezidențiale din România. Șeful statului susține că raportul aflat în pregătire va […]
România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă”
România vrea să-și asigure singură carnea de porc până în 2028, dar fermierii abia mai supraviețuiesc: „Producția a devenit neprofitabilă” În timp ce Guvernul anunță un obiectiv ambițios de acoperire integrală a consumului de carne de porc din producția internă până în 2028, crescătorii români se confruntă cu o realitate tot mai apăsătoare: costuri în […]
Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii”
Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii” Industria națională de apărare a traversat zece luni fără comenzi și fără perspective concrete pentru aproape toate companiile din sector, în pofida fondurilor consistente alocate pentru apărare. Avertismentul vine de la Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general al Romarm, care a criticat […]