Săptămână infernală pentru CSU Alba Iulia *Sâmbătă, la ora 17.00, derbyul cu CS Municipal Târgovişte, partida cu „U” Cluj devansată cu o săptămână
Fetele lui Tomas Bilek vor lua vacanţă mai repede cu 4 zile, însă în acelaşi timp vor avea o săptămână infernală. Sâmbătă, 10 decembrie, la ora 17.00, în sala de sport a Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia va poposi liderul neînvins al Diviziei A de baschet, CS Municipal Târgovişte, într-un duel derby al stagiunii. Apoi, miercuri, 14 decembrie în Cetatea Marii Uniri va evolua formaţia Universitatea Cluj, joc programat iniţial pe 21 decembrie, în cadrul etapei a 15-a, ultima a turului. După cele două dispute de pe teren propriu, CSU Alba Iulia va încheiat prima parte a campionatului sâmbătă, 17 decembrie, cu confruntarea externă cu CSM Satu Mare (de unde a venit în vară Petru Eleş, directorul sportiv al albaiuliencelor).
Revenind la partida de mâine, una dintre cele mai interesante ale turului, se anunţă un joc incendiar. Conform informaţiilor furnizate de site-ul totalbaschet.ro, formaţia gazdă este revelaţia actualului sezon şi doar cu o singură înfrângere din 12 partide disputate, echipa antrenată de Tomas Bilek ocupă locul 3, la egalitate de puncte cu CSB Teleorman şi la o singură lungime în spatele adversarelor de sâmbătă.
CSM Târgovişte, echipă revenită pe prima scenă a baschetului feminin românesc după o absenţă de un sezoan, a avut un parcurs fără greşeală până în acest moment. Partida este una între echipele ce marchează cel mai mult în elită. De asemenea meciul va aduce faţă în faţă două dintre cele mai bune jucătoare ale actualei ediţii de campionat: Nadia Parker, de la Alba, şi Chrissy Givens, de la CSM. Parker este cea mai eficientă jucătoare a ardelencelor cu 21.8 unităţi pe meci în timp ce Givens conduce echipa din Târgovişte cu un coeficient mediu de eficacitate de 23.7.
Arbitrii întâlnirii sunt Udrică Marius şi Istvan Bertalan iar observator din partea Federaţiei Române de Baschet este Alina Moanţă. Partida va avea loc în Sala Universităţii ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia iar intrarea spectatorilor este liberă.
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alba Iulia, în TOP 5 orașe cu cei mai fericiți locuitori din România: Municipiul a primit 4 stele din 5 într-un nou clasament
Alba Iulia, în TOP 5 orașe cu cei mai fericiți locuitori din România: Municipiul a primit 4 stele din 5 într-un nou clasament Potrivit unor studii și analize care măsoară calitatea vieții și satisfacția urbană în România a fost realizat un clasament care arată orașele cu cei mai fericiți români. Alba Iulia se află pe […]
Zi festivă la ISU Alba: 21 de ani de la înființarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba
Zi festivă la ISU Alba: 21 de ani de când s-a înființat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Unirea” al județului Alba marchează, astăzi, 21 de ani de la înființare, moment care a consfințit unificarea pompierilor militari cu structurile de protecție civilă și a pus bazele sistemului […]
VIDEO | „Sărbătoarea Luminilor”, la Sinagoga Mareh Yezekiel din Alba Iulia 2025. Aprinderea luminilor de Hanuka și concert
„Sărbătoarea Luminilor”, la Sinagoga Mareh Yezekiel din Alba Iulia 2025. Aprinderea luminilor de Hanuka și concert Luni, 15 decembrie, are loc „Sărbătoarea Luminilor”, la Sinagoga Mareh Yezekiel din Alba Iulia, cu un concert de cameră și aprinderea luminilor de Hanuka. ,,La Alba Iulia, Hanuka va fi marcată prin aprinderea lumânărilor de Hanuka și un concert […]