Sport

Sâmbătă, ora 17.00, în “Sala Timotei Cipariu”, Volei Alba Blaj – CSM București | Derby cu miză imensă în lupta pentru titlu!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sâmbătă, 16 martie, de la ora 17.00, în Sala “Timotei Cipariu”, este derby-ul Diviziei A1 la volei feminin, între rivalele Volei Alba Blaj și CSM București, formații despărțite de două puncte în ierarhie, meci în care Adina Salaoru, fostul căpitan al gazdelor, revine la Blaj, din postura de adversară.

Ultimul meci al primei părți a campionatului are o miză imensă, în joc fiind șansele în lupta pentru titlu, dar și configurarea fazei a doua a sezonului (play-off-ul între locurile 1-6). În decembrie, echipa din “Mica Romă” a dat lovitura în capitală, cu un 3-0 răvășitor administrat deținătoarei titlului, însă în această săptămână a suferit, lângă Turnul Chindiei, primul eșec din campionat, 2-3 cu CSM Târgoviște, înfrângere ce aduce și mai mult suspans în bătălia pentru trofeu, în condițiile reducerii ecartului din clasament.

Din postura de finalistă a Cupei CEV (săptămâna viitoare, marți, 26 martie, manșa tur a finalei, la Sibiu, cu Busto Arsizio), Volei Alba Blaj nu-și permite, sub nicio formă să neglijeze campionatul intern, în încercarea de a recâștiga supremația în România, cu toate că va absenta Ana Lazarevic – accidentată, iar oponentele au avantajul unei perioade mai puțin încărcată. Asta după ce, sezonul anterior,  “tigroaicele” conduse de Ferhat Akbaș au cucerit eventul, având 4 victorii din 5 meciurile directe împotriva grupării ardelene (de două ori 3-0 în Sala “Timotei Cipariu”), inclusiv în finala Cupei României de la Bacău, din aprilie.

“Un meci care contează foarte mult în lupta pentru campionat trebuie să-l tratăm cu ambiție, dar și cu liniște, să nu ne precipităm. Suntem echipa mai valoroasă, evoluăm acasă și trebuie să profităm de aceste atuuri pentru a ne apropia victoria”, a declarat Sergiu Ștefănescu, președintele Consiliului Director al Volei Alba Blaj.

Este o partidă extrem de importantă, ținând cont de insuccesul de la Târgoviște. Trebuie să ne adunăm, să rămânem cu picioarele pe pământ și să conștientizăm momentul, mai ales în plan moral înaintea finalei CEV. Trebuie să jucăm la adevărata valoare și, cu sprijinul publicului, care sunt convins că va fi alături de noi, să realizăm o victorie de trei puncte, care să ne poziționeze cu șanse reale la titlu”, a adăugat Vladimir Bacșiș, directorul general al Volei Alba Blaj.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult