Sâmbătă, ora 15.00, Unirea Jucu – Metalurgistul Cugir *Trupa lui Opric îşi caută liniştea
Două nou-promovate, Unirea Jucu şi Metalurgistul Cugir se înfruntă sâmbătă, de la ora 15.00, în epilogul rundei a 10-a din Liga a 3-a, în localitatea din Cluj supranumită „satul Nokia”.
Amfitrionii (locul 8, cu 8 puncte) suferă din pricina unei serii nefaste, cu trei eşecuri consecutive şi un singur punct în ultimele 4 confruntări, iar echipa de sub Drăgana (poziţia secundă, cu 16 puncte) a traversat o săptămână frământată.
Eşecul intern din derby-ul cu Naţional Sebiş venit după un parcurs excelent, 6 întâlniri fără eşec, episodul tensionat între preşedintele Ciprian Pahone şi fotbalistul Daniel Lupşan (ultimul părăsind echipa), ce a cauzat demisia verbală a antrenorului Marius Opric, sunt tot atâtea aspecte ce au tulburat liniştea conjudeţenilor. „Eu cred că lucrurile s-au îndreptat în plan moral şi încercăm să ne revenim şi prin prisma rezultatelor”, a spus Opric, ce a revenit asupra deciziei şi s-a întors marţi la Metalurgistul. „Nu-i uşor când pierzi un meci, deci există un anumit disconfort. La Jucu jucăm numai la victorie, aşa cum am făcut-o de fiecare dată în acest sezon, este clar că vrem puncte”, a apreciat principalul Cugirului, ce-l are incert pe Cîrstean (probleme la inghinali).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin
Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”
Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]
FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă
Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]