Sport

Sâmbătă la Daia Română: festivitatea de premiere a fotbalului amator din Alba și două finale de Cupa României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sâmbătă, la Daia Română, se va trage cortina peste sezonul fotbalistic 2021/ 2022, prilej cu care Asociația Județeană de Fotbal Alba va organiza și “Sărbătoarea fotbalului amator”. Evenimentul, respectiv festivitatea de premiere a performerilor din județ, va avea loc de la ora 16.30, între cele două finale: Cupa României la Juniori Under 19 – Decatlon, Metalurgistul Cugir – LPS Sebeș (ora 14.30), respectiv Cupa României, faza județeană, Voința Stremț – CS Universitatea Alba Iulia (ora 18.00). De la ora 20.00 este prevăzut o întâlnire de old buys a jucătorilor din Daia Română.

Se vor acorda un total de 54 de trofee, 571 de medalii, 206 tricouri de campion și 304 mingi, plus diplomele aferente, numărul variind în funcție de locurile din clasament și performanțele individuale. Dar iată premianții din Alba: *Liga a 4-a: CS Universitatea Alba Iulia – campioană, Industria Galda de Jos (locul 2), Viitorul Sântimbru (locul 3); Trofeul Fair Play: GT Sport Alba Iulia; Bogdan Sava (Energia Săsciori) – golgheter;

*Liga a 5-a, Seria 1: Cuprirom Abrud (campioană), FC Lopadea Nouă (locul 2), Arieșul Apuseni Baia de Arieș (locul 3), Trofeul Fair Play: Inter Ciugud, Kristof Oniga (FC Lopadea Nouă) – golgheter; Seria 2: Nicolae Linca Cergău (campioană), Târnavele Tiur (locul 2), Viitorul Bia (locul 3); Trofeul Fair Play: Limbenii Limba, Ilie Alexandru Mihălțan (Voința Beldiu) – golgheter;

*Juniori Under 19, Elite: Unirea Alba Iulia (campioană, Industria Galda de Jos (locul 2), CSU Alba Iulia (locul 3), Gilyen Balint (CSU Alba Iulia – golgheter); Clasic: Metalurgistul Cugir (locul întâi), ADU Academy Șona (locul 2), Viitorul Vama Seacă (locul 3), Nicolae Sebastian Lazăr (Metalurgistul Cugir) – golgheter;

*juniori Under 17, Elite: GT Sport Alba Iulia (campioană), Optimum Alba Iulia (locul 2), CSȘ Blaj (locul 3), Daniel Angel Șerban (CSȘ Blaj) – golgheter; Clasic: Hidromecanica Șugag (locul întâi), CS Zlatna (locul 2,), Kinder Teiuș (locul 3,), Ionuț Ștefan (Hidromecanica Șugag) – golgheter

*Under 15: Juniorul Aiud (campioană), Școala de Fotbal “Valea Frumoasei” (locul 2), Metalurgistul Cugir (locul 3), Philip Maximus Pahone (Metalurgistul Cugir) și Dragoș Mircea Popa (Juniorul Aiud) – golgheteri;

*Under 14: Optimum Alba Iulia (campioană), Juniorul Aiud (locul 2), Olimpia Aiud (locul 3), Denis Valentin Gligor (Optimum Alba Iulia) – golgheter; *juniori Under 13 (16 echipe), Under 12 (6 echipe), Under 11 (16 echipe), Under 10 (10 echipe) și Under 9 (9 echipe) – premiați cu mingi;

*premii speciale: Optimum Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia – pentru participarea la Liga Elitelor FRF Under 15, Școala „Nicodim Ganea” Bistra – campioană națională la ONSS

*Cupa României Under 19 – Decathlon: câștigătoarea, finalista, plus cluburile participante (Viitorul Vama Seacă, ADU Academy Șona, CSU Alba Iulia, Fortuna Lunca Mureșului), jucătorul finalei și arbitrii finalei.

*Cupa României, faza județeană: câștigătoarea, finalista, jucătorul finalei, arbitrii și observatorul finalei. Fondul de premiere este asigurat din bugetul alocat prin proiect, de către Consiliul Județean  Alba pentru sezonul 2021/2022. Acest eveniment, “Gala fotbalului județean” vine după o întrerupere de doi ani, în 2021 efectuându-se doar premierile de la finala Cupei României (la Unirea, câștigată de Voința Stremț, după lovituri de departajare, cu CSU Alba Iulia).


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult