SÂMBĂTĂ: ”Junior Bike Race”, ediția a treia, la Ciugud. Competiție ciclistă dedicată exclusiv copiilor. PROGRAMUL de desfășurare
Sâmbătă, 10 iunie, la Ciugud va avea loc cea de-a treia ediție a competiției de mountain-bike adresată exclusiv juniorilor. Concursul este destinat copiilor cu vârste între 3 și 14 ani și se va desfășura lângă terenul de fotbal din comună.
Potrivit organizatorilor, până acum s-au înscris online 250 de concurenți, însă cei doritori mai au o șansă de a se înscrie online sau la fața locului, sâmbătă, în limita pachetelor/numerelor rămase neridicate până la ora 9:00.
“La prima ediție ne-am antrenat, la a doua ne-am perfecționat, la a treia ediție Junior Bike Race suntem pregătiți să organizăm una dintre cele mai frumoase competiții cicliste pentru copii! Este un eveniment dedicat celor mici, dar și pentru părinți și prieteni, pe care ne bazăm să-i încurajeze pe copii să se antreneze și să participe. Credem că este o ocazie excelentă pentru mișcare în aer liber, joacă alături de alți copii și o zi deosebită în familie. Am pregătit trasee atât pentru începători, cât și pentru avansați, precum și surprize pentru toți participanții! Desigur, merituoșii care vor urca pe podium vor avea premii pregătite de către partenerii și sponsorii noștri! Vă invităm să luați parte în 2017 la Junior Bike Race, ediția a III-a!”, transmit reprezentanții Asociației Bicheru Cycling.
Cei mici vor avea la dispoziție 2 trasee de concurs, în funcție de vârstă.
Așadar, cei sub 9 ani vor fi înscriși în „Traseul Iepurașilor” și vor avea de pedalat 550m, cu o diferență de nivel de 5m. Sunt trei subcategorii de vârstă: cei mai mici, de 3-4 ani, vor putea fi însoțiți de părinți pe tot parcursul cursei, participanții la categoriile 5-6 ani și 7-8 ani vor avea posibilitatea de a fi însoțiți doar din afara zonei marcate. Pe „Traseul Lupișorilor” vor pedala copiii de peste 9 ani. Și în acest caz, există trei subcategorii de vârstă: 9-10 ani, 11-12 ani și 13-14 ani, fiecare categorie parcurgând un anumit număr de ture din traseul de 1100m lungime și 15m diferență de nivel. Lupișorii sunt deja cicliși cu experiență, așadar nu vor putea fi însoțiți pe traseu de către părinți.
Regulamentul, disponibil pe site-ul competiției, este întocmai ca la concursurile de ciclism pentru adulți: micuții trebuie să poarte cască, vor primi un număr de concurs și un kit de participare, iar părinții vor completa o declarație pe proprie răspundere. Toți cei care doresc să participe trebuie să se înscrie în prealabil, completând formularul de înscriere pe adresa http://junior.bicheru-cycling.ro/inscriere. Deși se vor face înscrieri și la fața locului, organizatorii încurajează înscrierea online, numărul locurilor disponibile fiind limitat. Înscrierea este GRATUITĂ.
Pe lângă competiția propriu zisă, organizatorii au pregătit micuților nenumărate surprize, printre care menționăm: premii constând în medalii, diplome și produse oferite de sponsori pentru primii trei clasați la fiecare categorie, o tombolă organizată imediat după premiere, precum și jocuri, baloane și picturi pe față oferite de Ping și Pong.
Prin această inițiativă se urmărește încurajarea copiilor în a petrece cât mai mult timp în aer liber, pe bicicletă, totodată punându-le la încercare abilitățile de pedalat. Îndemânarea pe bicicletă, crearea acelor instincte de coordonare dintre biciclist și bicicletă îl poate feri pe cel dintâi de multe situații neplăcute și neprevăzute întâlnite în timp ce se deplasează pe bicicletă.
Organizatorii evenimentului sunt „Bicheru Cycling”, în parteneriat cu Primăria Ciugud. Lista sponsorilor și partenerilor este afișată pe site-ul evenimentului, fiind deschisă pentru companiile sau firmele care doresc să susțină acest eveniment sau alte proiecte viitoare „Bicheru Cycling”, precum și pentru instituțiile media interesate să ajute în promovarea acestora.
Detalii suplimentare se pot obține pe site-ul http://junior.bicheru-cycling.ro, respectiv pe pagina de facebook dedicată evenimentului https://www.facebook.com/juniorbikerace.
Program de desfășurare:
8:00 – 9:00 – Ridicare pachete de concurs înscriși online
9:00 – 10:00 – Înscrieri concurenți la fața locului.
Ridicare pachete de concurs cronologic, în ordinea sosirii concurenților.
10:00 – 10:30 – Ședință tehnică cu toți participanții și însoțitorii
10:30 – Start categorie 3-4 ani fete/băieți
10:50 – Start categorie 5-6 ani fete/băieți
11:20 – Start categorie 7-8 ani fete/băieți
12:00 – Start categorie 9-10 ani fete/băieți
12:45 – Start categorie 11-12 ani fete/băieți
13:40 – Start categorie 13-14 ani fete/băieți
14:45 – Premiere
În funcție de numărul participanților și de condițiile meteorologice la data și locul concursului, programul prezentat poate fi modificat.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Curier Județean
ITM Alba: Amenzi de 4.000 lei și 8 avertismente date firmelor din județ, în perioada 14-17 aprilie 2025. Ce nereguli au descoperit inspectorii
ITM Alba: Amenzi de 4.000 lei și 8 avertismente date firmelor din județ, în perioada 14-17 aprilie 2025. Ce nereguli au descoperit inspectorii Inspectorii ITM Alba au aplicat în perioada 14-17 aprilie 2025 amenzi în valoare de 4.000 de lei și au acordat 8 avertismente în urma controalelor . Prin Programul cadru de acţiuni al […]
25 aprilie 2025 | A doua ediție a evenimentului „Ziua Verde”, la Cugir: Care sunt actvitățile pregătite
25 aprilie 2025 | A doua ediție a evenimentului „Ziua Verde”, la Cugir: Care sunt actvitățile pregătite Cea de-a doua ediție a evenimentului „Ziua Verde” va avea loc vineri, 25 aprilie 2025, în orașul Cugir. Prin intermediul proiectului JUST STREETS, o inițiativă dedicată construirii unei comunități sustenabile și a unui oraș ecologic, toți locuitorii orașului […]
29 aprilie 2025 | Întâlnire cu contribuabilii pe tema completării și depunerii Declarației unice, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba
29 aprilie 2025 | Întâlnire cu contribuabilii pe tema completării și depunerii Declarației unice, la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Alba Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Alba organizează în data de marți, 29 aprilie 2025, la ora 12.00, o întâlnire cu tema „Completarea şi depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale […]