Sport

Sâmbătă, Industria Galda – Metalurgistul Cugir, primul derby “de Alba” al sezonului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sâmbătă, la ora 17.00, în cadrul etapei a 4-a a Seriei a 5-a din Liga a 3-a, se dispută partida Industria Galda – Metalurgistul Cugir, primul derby “de Alba” al sezonului.

Petrecerea Divorțaților

Se anunță o confruntare interesantă între conjudețene apăsate de griji după un start ratat de sezon în care nu au cunoscut gustul victoriei. Pe de-o parte, găldenii nu se pot bucura pe deplin de calificarea în “16”-imile de finală ale Cupei României, o premieră în istoria clubului, însă nu pot uita că au trei înfrângeri din tot atâtea jocuri în eșalonul terț, ultimul joc, 2-8 la Recea, fiind un adevărat coșmar.

Nici gruparea de sub Drăgana nu are prea multe motive de satisfacție după disputarea primelor trei runde, “roș-albaștrii” conduși de Lucian Itu având numai două puncte. Conform ierarhiei la zi, se înfruntă două formații din subsol, Industria (zero puncte, locul 15) și Metalurgistul (două puncte, poziția a 14-a) având dedesubt doar pe SCM Zalău – penalizată cu șase puncte de FRF, niciuna nepermițându-și încă un pas greșit, asta și în contextul unui program greu.

“Joc dificil și complicat, întrucât avem nevoie de puncte ca de aer. Trebuie să ne revenim și în campionat, să etalăm aceleași evoluții avute în Cupa României. Este o situație similară cu cea de anul trecut, când după trei insuccese am obținut prima victorie stagională într-un duel județean, la Ocna Mureș”, a spus Marcel Georgiu, președintele amfitrionilor.

În ediția anterioară, Metalurgistul Cugir s-a impus în ambele dispute directe, 3-1 la Galda, respectiv 2-1 în primăvară, pe “Arena Cugir”


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini | 3-0, în finală, cu AO Thiras Santorini. În 17 octombrie, Supercupa României, cu CSO Voluntari, la Tulcea Volei Alba Blaj a câștigat turneul Nomikeia, la Santorini, după ce a trecut în finala mare de echipa gazdă AO Thiras, scor 3-0 (25-18, 27-25, 25-15). Citește și: CSM […]

Citește mai mult

Sport

Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1) | „Un meci slab, scorul putea fi mai mare”, Daniel Tătar! Liderul, primul eșec stagional

Dan HENEGAR

Publicat

în

Progresul Pecica – CIL Blaj 2-1 (2-1), în Liga 3 | Liderul, primul eșec stagional Liderul CIL Blaj a plecat pentru prima dată steagul în stagiunea curentă, echipe din „Mica Romă” pierzând, în etapa a șaptea din Seria 7, 1-2 (1-2), la Semlac, cu Progresul Pecica. Citește și: Foto: CIL Blaj – CSM Deva 5-5 […]

Citește mai mult

Sport

Video: Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Important este că am crescut calitatea jocului”, Pustai! „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei! Trei victorii, 17-0 golaveraj

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Arad – CSM Unirea Alba Iulia 0-4 (0-3) | „Alb-negrii” au făcut instrucție la Cermei, în etapa a șaptea din Liga 3! Etapa a șaptea, la Cermei, CSM Unirea a câștigat clar și are 3 victorii consecutive, cu 17-0 golaveraj „A fost un meci controlat de echipa noastră, am înscris destul de repede și […]

Citește mai mult