SÂMBĂTĂ: “Eclipsă de bec”, la Alba Iulia. „Ora Pământului” va stinge lumina în oraş, între orele 20.30 şi 21.30
*Zeci de lampioane vor fi lansate în Parcul Unirii
Evenimentul mondial, Earth Hour – „Ora Pâmântului”, ce are ca scop lupta împotriva încălzirii globale, va fi marcat şi la Alba Iulia.Tineretul Democrat Liberal din Alba vă invită sâmbătă, 23 martie, începând cu ora 20.30, în Parcul Unirii din Alba Iulia, pentru a lua parte, în semn de solidaritate, la „strigătul vieţii împotriva pericolelor generate de încălzirea globală”. Aici, organizatorii vor lansa, odată cu lăsarea serii şi stingerea luminilor, un val de lampioane zburătoare, într-un spectacol inedit.
Ora Pământului este un eveniment internaţional (sărbătorit în peste 128 de ţări de pe glob), organizat în ultima sâmbătă a lunii martie a fiecărui an, care are ca scop sensibilizarea utilizatorilor de energie electrică faţă de problema dioxidului de carbon emis în atmosferă la producerea energiei electrice. Conceptul “Ora Pământului ” îşi are originea în Australia, eveniment organizat pentru prima dată în 2007, când peste 2 milioane de rezidenţi ai oraşului Sidney au stins luminile la unison timp de o oră. În anul următor, ideea a fost preluată şi de alte mari oraşe ale lumii, numărul celor care au trăit o oră fără a se folosi de curent electric crescând de la an la an.
Manifestarea constă în stingerea luminii şi oprirea aparatelor electrocasnice neesenţiale timp de o oră, în mod voluntar, atât de către consumatorii individuali cât şi de către instituţii şi unităţi economice.
La fel ca în toată lumea, şi în Alba Iulia iluminatul public va fi întrerupt timp de o oră, între 20.30 şi 21.30.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului”
România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului” România, deși beneficiază de un rating suveran de tip investment grade, se împrumută pe piețele internaționale la costuri comparabile cu cele ale unor […]
Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici”
Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici” Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, 4 februarie, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că Guvernul va menține un preț administrat la gaze pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 […]
Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok
Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok Președintele României, Nicușor Dan, a publicat un text despre raportul Congresului SUA în care se discută, printre altele, și despre alegerile prezidențiale din 2024. El consideră că țara […]