Sâmbătă, derby “de Alba”, CS Ocna Mureș – Unirea Alba Iulia | Niciodată “alb-negrii” nu au fost mai jos în clasament!
Sâmbătă, la ora 15.00, se dispută ultimul derby “de Alba” al turului Seriei a 9-a din eșalonul terț, duel între CS Ocna Mureș și Unirea Alba Iulia.
Nu este însă și ultimul al anului, întrucât mai sunt alte două jocuri din retur prevăzute luna viitoare, sub Drăgana, Metalurgistul Cugir – Unirea (6 noiembrie) și Metalurgistul Cugir – CS Ocna Mureș (20 noiembrie). Pentru “alb-negri”, veniți după două insuccese la rând, fără a marca, este o nouă premieră negativă: niciodată în ultimii trei ani, de când ocnamureșenii au revenit pe a treia scenă, nu au fost mai jos în clasament decât adversarii!
În ediția 2018/2019, în Seria a 4-a, în ambele cazuri s-a impus gruparea din Cetatea Marii Uniri, pe băncile tehnice fiind Mihai Manea (CS Ocna Mureș) și Adrian Bicheși (Unirea Alba Iulia). În 27 octombrie 2018, a fost CS Ocna Mureș – Unirea Alba Iulia 1-3 (1-1), reușite Val. Drăgan (33), respectiv P. Păcurar (29), Cl. Oara (65), Al. Giurgiu (76), în etapa a 10-a, abordată de oaspeții de pe locul 10 (11 puncte) și gazde din postura de “lanternă roșie” (un punct). În retur, pe “Cetate”, 2-0 (1-0), pentru amfitrioni, în 26 aprilie 2019, reușite An. David (21), De Marco (88), Unirea a abordat meciul de pe locul 10, cu 30 de puncte, vizitatorii find ultimii, cu 8.
Campionatul trecut, succesele au fost împărțite în Seria a 9-a. Turul, în 10 octombrie 2020, gazdele au repurtat primul succes în acea stagiune (totodată prima victorie în Liga a 3-a) pentru antrenorul Gabriel Cotoară, într-un meci CS Ocna Mureș – Unirea Alba Iulia 2-1 (1-1), reușite Uță (6), Chișu (47), respectiv Circov (22). Era etapa a 5-a, ocnamureșenii erau ultimii, cu zero agoniseală, iar uniriștii se poziționau pe locul șapte cu 3 puncte după 4 partide. Returul s-a disputat la Zlatna, în 2 aprilie 2021, și s-a înregistrat același scor, 2-1 (1-0), goluri Fetița (23), Bucurică (58), respectiv C. Lazăr (62), în favoarea gazdelor ce aveau înaintea duelului din etapa a 14-a 17 puncte (locul șase), iar oponenții doar 10 (penultima poziție). Acum, sunt 5 puncte avans pentru gruparea din orașul salin, clasată pe locul al 7-lea (8 puncte), în vreme ce adversarii sunt pe locul nouă, cu doar trei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
VIDEO: SCM Zalău a cucerit Cupa României la volei masculin, în „Alba Blaj” Arena! Revanșa zălăuanilor, după finala pierdută anul trecut
SCM Zalău a cucerit Cupa României la volei masculin, în „Alba Blaj” Arena! Revanșa zălăuanilor, după finala pierdută anul trecut, 3-1 cu Corona Brașov În finala Cupei României la masculin, Corona Brașov – SCM Zalău 1-3 (25-20, 25-27, 14-25, 23-25). În „Alba Blaj” Arena a fost o atmosferă senzațională, cele două finaliste având alături galerii […]
VIDEO: CSM Unirea Alba Iulia atacă promovarea în Liga 2, în amintirea gloriei de altădată! Alba și Liga 2: 38… 25… 14!
CSM Unirea Alba Iulia atacă promovarea în Liga 2, în amintirea gloriei de altădată! Alba și Liga 2: 38… 25… 14! CSM Unirea Alba Iulia atacă promovarea în Liga 2, formația din Cetatea Marii Uniri fiind angrenată în cursa pentru accedrea în eșalonul secund. „Alb-negrii” sunt pe poziția a doua în play-off, la 3 puncte […]
VIDEO: CSM Unirea Alba Iulia a trecut „examenul” Pelici pe „Cetate”: 1-0 cu Minaur Baia Mare | Militaru, imbatabil în 6 jocuri, „alb-negrii” – pe locul secund!
CSM Unirea Alba Iulia a trecut „examenul” Pelici pe „Cetate”: 1-0 cu Minaur Baia Mare | Dragoș Militaru, imbatabil în 6 jocuri, „alb-negrii” – pe locul secund! CSM Unirea Alba Iulia a învins pe „Cetate” în primul meci din play-off, 1-0 (0-0), pe Minaur Baia Mare, echipa fostului antrenor Alexandru Pelici, la debut pe banca […]