Ştirea zilei

Sâmbătă, 10 mai: Sesiune de observații astronomice gratuite în Cetatea Alba Carolina

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primăria municipiului Alba Iulia în colaborare cu astrocluburile “Borealis”- Cluj-Napoca și “SARM” Sighet organizează sâmbătă, 10 mai, de ”Ziua Astronomiei”, între orele 17.00-23.00, în Cetatea Alba Carolina – lângă Obelisc, o sesiune de observații astronomice gratuite.

Soarele, Luna, planetele Jupiter și Marte, constelații, roiuri de stele, dar și galaxii și nebuloase vor putea fi observate la Alba Iulia în cazul în care condițiile meteorologice vor fi favorabile. În situația în care condițiile meteo nu vor fi prielnice pentru observații, evenimentul se reprogramează (ploaie sau strat de nori compact).

”Pentru că astronomia înseamnă mai mult decât pasiune: ea înseamnă cultură, artă, educație, societate, iar Alba Iulia este un oraș în care trebuie investit din plin în acest domeniu. Este primul pas către fomarea unui club de astronomie în care tineri voluntari din Alba Iulia să studieze împreună, să împărtășească altora cunoștințele lor și să contribuie într-o anumită măsură la dezvoltarea orașului”, spune Mihai Coșer, reprezentantul administrației locale.

Începând cu anul 1973, într-o sâmbătă senină din luna aprilie sau mai, când Luna e in preajma fazei de Primul Pătrar, astronomii din lumea întreaga sărbătoresc „Ziua Astronomiei”.

Mișcarea a început în California (SUA) în 1973, când astronomul amator Douge Berger (președintele clubului local Astronomical Association of Northern California), a decis că, decăt să invite oamenii sa vină la o seară de observații astronomice într-un loc îndepartat de oraș, mai bine ar fi ca întregul club sa coboare cu telescoape cu tot în mijlocul orașului și să arate obiectele cerești publicului trecător, care altfel nu ar avea ocazia să facă asta.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată

Ioana Oprean

Publicat

în

Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]

Citește mai mult