Economie

Salariul minim în România ar putea crește cu 1.000 de lei, dacă ar exista unui salariu minim în toate țările Uniunii Europene

Ioana Oprean

Publicat

în

Vicepreședintele Comisiei Europene și candidatul socialist la președinția Comisiei Europene, Frans Timmermans, susține o măsură care ar putea crește salariul minim în România cu 1.000 de lei. El s-a pronunțat la Varșovia pentru introducerea unui salariu minim în toate țările Uniunii Europene, cu scopul de a reduce polarizarea dintre bogați și săraci.

„Avem nevoie de un salariu minim în Uniunea Europeană, echivalent în fiecare ţară membră cu 60% din salariul mediu în statul respectiv. Trebuie să se pună capăt muncii plătite cu 3 euro pe oră”, a declarat politicianul într-o dezbatere organizată de social-democrații polonezi în apropierea alegerilor din 23-26 mai.

În momentul de față, în țara noastră, salariul minim brut pe economie este de 2.080 lei, iar cel mediu brut este 5.163 de lei. În cazul în care această propunere ar deveni lege, salariul minim în România ar ajunge până la 3.097 lei.

22 dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene dispun în prezent de un salariu minim fixat prin lege.

Frans Timmermans a mai preconizat și impozitarea cu 18% a marilor corporații, în funcție de beneficiile aduse de acestea Uniunii Europene. O altă măsură abordată a fost instaurarea accesului generalizat la serviciile de sănătate, în Uniunea Europeană, pentru orice cetățean european, indifrent în ce țară din Uniune.

Sursa: capital.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț de mediu – 28 septembrie 2026: Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajării unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești

rlucian

Publicat

în

De

Solicitare obținere aviz de mediu pentru PUZ, în vederea amenajarii unei zone mixte de agrement și servicii în localitatea Petrești – extravilan, CF 81945, nr. cad. 3336 , jud. Alba. S.C. LINCOLN PLUS S.R.L., prin Cibu Gheorghe, cu sediul în municipiul Sebeș, strada Schweighofer nr. 6, județul Alba, titular al proiectului de plan „Introducere în […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 27 septembrie 2026: Lansarea proiectului: „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană durabilă – construire arteră cu rol de culoar verde de mobilitate pe latura de sud-vest a municipiului Alba Iulia”

Dana Opruta

Publicat

în

Alba Iulia, 27 septembrie 2026   COMUNICAT DE PRESĂ Lansarea proiectului: FLUIDIZAREA TRAFICULUI RUTIER PRIN MĂSURI DE MOBILITATE URBANĂ DURABILĂ – CONSTRUIRE ARTERĂ CU ROL DE CULOAR VERDE DE MOBILITATE PE LATURA DE SUD-VEST A MUNICIPIULUI ALBA IULIA, SMIS 349615 Municipiul Alba Iulia anunță demararea activităților proiectului „Fluidizarea traficului rutier prin măsuri de mobilitate urbană […]

Citește mai mult

Economie

Anunț de mediu – 27 septembrie 2026: Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș

Dana Opruta

Publicat

în

27 septembrie 2026 – Solicitare revizuire Autorizație Integrată de Mediu pentru SC KRONOSPAN TRADING SRL Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, județul Alba. KRONOSPAN TRADING SRL cu sediul în localitatea Sebeș, str. Mihail Kogălniceanu nr. 59, Camera nr.1/12, Et.1, județul Alba, anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de revizuire a Autorizaţiei Integrate de Mediu nr. […]

Citește mai mult