Salariul minim european, mai aproape de realitate. Europarlamentarul PSD de Alba, Victor Negrescu: „Ținem oamenii calificați la noi”
Salariul minim european, mai aproape de realitate. Europarlamentarul PSD de Alba, Victor Negrescu: „Ținem oamenii calificați la noi”
Adoptarea legislației privind introducerea salariului minim european este unul dintre proiectele prioritare aflate pe agenda Parlamentului European.
Oficialii de la Bruxelles se așteaptă, după stabilirea noilor reguli, ca nivelul de sărăcie să se reducă, iar diferențele de remunerare, între femei și bărbați să scadă.
Europarlamentarul PSD de Alba, Victor Negrescu, a oferit, într-un interviu acordat ziarulunirea.ro, câteva informații referitoare la demersurile sale pentru susținerea acestei măsuri la nivel european, precum și modul în care Uniunea Europeană va sprijini mediul privat pentru a face față acestor schimbări.
„Am susținut puternic acest salariu minim european și am strâns la momentul respectiv zeci de mii de semnături pentru a susține acest deziderat. Acum suntem aproape de a avea un regulament complet. Nu vorbim de o sumă similară în toată Europa, ci vorbim de o sumă raportată la salariul mediul din fiecare stat.
Vorbim de o proporție semnificativă și cred că, pentru români, acesta este un lucru posibil și chiar Guvernul României, sub influența partidului Social Democrat, va crește salariul minim în continuare. Am văzut efectul pozitiv în zona de construcții și a agriculturii. Ținem resursa umană în țară, ținem oamenii calificați la noi, iar acest lucru este pozitiv atât pentru ei și familiile lor, cât și pentru societate și economie.
Pentru implementarea acestor directive, Uniunea Europeană va oferi resurse financiare suplimentare, ajutoare de stat și alte mecanisme financiare dedicate IMM-urilor, pentru a face față acestor cerințe. Nu va fi o schimbare care va avea loc imediat, ci este un proces foarte coerent, care va aduce beneficii tuturor.”, a declarat europarlamentarul PSD.
Statele europene vor trebui să evalueze, cu ajutorul unui coş minim de bunuri şi servicii stabilit la preţuri reale, dacă salariul minim este suficient pentru un nivel de trai decent. Pentru acest lucru se va ține cont de condiţiile socio-economice, de puterea de cumpărare, de nivelul productivităţii şi de dezvoltarea pe termen lung, potrivit Parlamentului European.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
VIDEO | Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate
Zeci de noi locuri de parcare într-un oraș din Alba: Sunt amenajate în locul unor garaje dezafectate Lucrările de reamenajare a parcărilor de la Piața Mică, blocurile 13, 34 și 15, au început, a anunțat, sâmbătă, 31 ianuarie 2026, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar. „Deși iarna încă mai staționează pe meleagurile noastre, condițiile pentru […]
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale
Corneliu Mureșan: Dreptate pentru moți! În urma demersurilor PSD, oamenii din Apuseni beneficiază din nou de reducerea de 50% la taxele și impozitele locale Modificările legislative, care au blocat acordarea reducerilor fiscale pentru locuitorii din Munții Apuseni, au fost corectate, astăzi, de Guvern prin ordonanță de urgență. În urma numeroaselor sesizări primite de la primarii […]
Comunicat de presă | Florin Roman: „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale”
Florin Roman: „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale” „Moților din județele Alba, Cluj, Bihor, Hunedoara și Arad, li se face dreptate prin menținerea reducerii nivelului birurilor la plata impozitelor locale”, a anunțat, vineri, 30 ianuarie 2026, deputatul PNL de […]