Actualitate

Salariul minim 2026 | Proiectul care prevede creşterea salariului minim la 4.325 de lei lunar, înregistrat la Consiliul Economic şi Social: „Va reduce munca la negru”

Ioana Oprean

Publicat

în

Proiectul care prevede creşterea salariului minim la 4.325 de lei lunar, înregistrat la Consiliul Economic şi Social

Proiectul care prevede creșterea salariului minim de la 4.050 la 4.325 de lei lunar, începând cu 1 iulie, a fost înregistrat la Consiliul Economic și Social, unde va primi un aviz, pas obligatoriu înainte ca actul să fie adoptat de către Guvern.

De această măsură vor beneficia peste 1,7 milioane de salariați, potrivit notei de fundamentare.

Avizul Consiliului Economic și Social este consultativ, dar obligatoriu în procesul consultativ.

„În acest moment, mediul de afaceri din România se confruntă cu o serie de probleme, precum: creșterea puternică a fiscalității, creșterea abruptă a costurilor cu forța de muncă (+85% pentru salariul minim în ultimii cinci ani), creșterea costurilor cu energia și cu materiile prime. Acestora li se adaugă lipsa de predictibilitate, cererea externă slabă și tensiunile geopolitice”, a explicat Iulian Lolea, economist șef al Confederației Patronale Concordia pentru Știrile ProTV.

Ministerul Muncii se așteaptă ca majorarea propusă „să aibă efecte pozitive la nivel social, prin stimularea ocupării, consolidarea puterii de cumpărare și reducerea muncii la negru”.

În contrast, patronatul Concordia atrage atenția că „activitatea economică va fi afectată negativ, iar munca la negru sau gri poate crește, ca răspuns de ultimă instanță al zonelor economice care sunt puternic expuse la salariul minim”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | Unitățile canine Salvamont România, în stagiul de pregătire intensivă 2026 în Munții Făgăraș

Ioana Oprean

Publicat

în

Unitățile canine Salvamont România, în stagiul de pregătire intensivă 2026 în Munții Făgăraș Câinii de intervenție ai Salvamont România se află, în perioada 2-10 martie 2026, într-un stagiu de pregătire intensivă în Munții Făgăraș, una dintre cele mai dificile zone montane din țară. Antrenamentele se desfășoară în condiții variate — teren accidentat, diferențe mari de […]

Citește mai mult

Actualitate

Gazele europene sub presiune: Prețul pe TTF a explodat. Care va fi impactul asupra României

Ioana Oprean

Publicat

în

Gazele europene sub presiune: Prețul pe TTF a explodat. Care va fi impactul asupra României Prețul gazelor naturale la hub-ul TTF (benchmark-ul european de referință pentru gazele naturale tranzacționate pe bursă) a crescut cu aproximativ 40% în prima zi după începerea conflictului din Iran, iar principalii factori explicativi sunt legați în special de tensiuni geopolitice […]

Citește mai mult

Actualitate

Când se plătesc alocaţiile pentru copii, indemnizația de handicap și de creștere copil în martie 2026: Data la care sunt virați banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Când se plătesc alocaţiile pentru copii, indemnizația de handicap și de creștere copil în martie 2026: Data la care sunt virați banii Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) a anunțat marți, 3 martie 2026, că luna aceasta va efectua plata în avans a beneficiilor de asistență socială aferente drepturilor cuvenite pentru luna februarie. […]

Citește mai mult