Rămâi conectat

Actualitate

Salarii de TOP pentru români: Care sunt posturile cu câștiguri de peste 25.000 de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Salarii de TOP pentru români: Care sunt posturile cu câștiguri de peste 25.000 de lei

Unul din puținele domenii care au reușit să „învingă” pandemia a fost cel al construcțiilor, urmat de IT, Telecomunicații și Retail. Nu doar că nu a stagnat, însă acest sector a înregistrat chiar și creșteri în cursul celor doi ani ai pandemiei.

Criza însă se vede pe alte paliere în acest domeniu, spre exemplu, în lipsa acută de forță de muncă. Doar în acest moment, sunt peste 3.200 de locuri de muncă disponibile în Construcții pe cea mai mare platformă de recrutare din România.

Media salarială în Construcții este de 4.000 de lei, conform datelor introduse până în acest moment în Salario, comparatorul de salarii marca eJobs, de către specialiștii care lucrează în acest sector. Acest lucru plasează Construcțiile în topul celor mai bine plătite domenii în acest moment, după IT, Management, Proiectare civilă/industrială, Cercetare-Dezvoltare și Project Management.

„Cei mai căutați angajați din domeniu sunt muncitorii calificați și necalificați. Pentru a-i atrage, angajatorii nu doar că le pun la dispoziție diverse facilități și beneficii, ci sunt dispuși să le ofere și salarii mari doar pentru a bate palma pentru o perioadă mai lungă de timp. În funcție de caz și de amploarea proiectelor, dar și de experiență, în Construcții se pot câștiga salarii și de 2-3 mai mari decât media națională pentru anumite poziții.

Spre exemplu, un sudor câștigă în medie 4.000 de lei net, dar, în anumite cazuri, acești specialiști pot câștiga și 2.000 de euro lunar. Cu toate că facilitățile fiscale introduse la finalul lui 2018 au atras mai mulți candidați spre acest sector, nevoia de forță de muncă este în continuare cu mult peste numărul de candidați disponibili pe piață, motiv pentru care importul de forță de muncă e o soluție frecventă pentru acoperirea deficitului de personal”, spune Raluca Dumitra, Head of Marketing la eJobs România, liderul pieței de recrutare din România.

Dintre salariile maxime introduse în comparatorul de salarii marca eJobs, un director general va câştiga 34.000 de lei, un manager IT va câştiga 32.000 de lei, un director economic va câştiga 25.000 de lei, un senior project manager va câştiga 25.000 de lei, în timp ce un director tehnic va câştiga 25.000 de lei.

Dacă vorbim însă de pozițiile specifice, salariile din domeniu pot depăși cu mult media industriei. Astfel, pe anumite poziții, dacă sunt proiecte de amploare, există cazuri în care veniturile anumitor specialiști pot depăși media națională care se câștigă pe aceeași poziție. De exemplu:

Inginer de proiectare – 20.000 lei

Inginer structuri construcții – 20.000 lei

Inginer mecanic – 18.250 lei

Inginer instalații – 17.719 lei

Operator macara – 15.750 lei

Arhitect – 13.500 lei

Muncitor calificat – 12.000 lei

Instalator/Montator țevi – 12.000 lei

Zidar – 11.670 lei

Inginer topograf – 11.000 lei

În plus, peste o treime dintre angajații din Construcții (34,5%) câștigă între 4.000 și 7.000 de lei net pe lună, potrivit datelor introduse de peste 370.000 de specialiști în Salario. Mai mult decât atât, 11,2% dintre angajați câștigă salarii medii nete cuprinse între 7.000 și 10.000 lei lunar, în timp ce 3,2% câștigă peste 10.000 lei. Cu toate acestea, aproape jumătate (48,2%) dintre angajați câștigă între 2.000 și 4.000 de lei net și 2,9% câștigă sub 2.000 de lei pe lună.

Orașele cu cele mai mari salarii medii nete din Construcții sunt:

București – 5.000 lei

Cluj-Napoca – 4.000 lei

Timișoara – 4.000 lei

Oradea – 4.000 lei

Iași – 4.000 lei

La polul opus, orașele cu cele mai mici salarii medii nete din Construcții sunt:

Cernavodă – 2.500 lei

Alexandria – 2.365 lei

Fălticeni – 2.300 lei

Videle – 2.200 lei

Pașcani – 2.000 lei


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Care este temperatura ideală pentru ca bradul de Crăciun să reziste mai multe. De ce alte aspecte trebuie ținut cont

Ioana Oprean

Publicat

în

Care este temperatura ideală pentru ca bradul de Crăciun să reziste mai multe. De ce alte aspecte trebuie ținut cont Când vine vorba de bradul de Crăciun, trebuie ținut cont de mai multe aspecte pentru ca bradul sau molidul să arate perfect pentru sărbătorile de iarnă. Multă lume păstrează pomul de Crăciun la interior până […]

Citește mai mult

Actualitate

Referendumul lui Nicușor Dan, respins de Secția pentru judecători a CSM: „Nu va tolera nicio formă de ingerință în activitatea autorității judecătorești”

Ioana Oprean

Publicat

în

Referendumul lui Nicușor Dan, respins de Secția pentru judecători a CSM: „Nu va tolera nicio formă de ingerință în activitatea autorității judecătorești” Secția pentru judecători a Consiliul Superior al Magistraturii a reacționat oficial  duminică, 21 decembrie 2025, la declarațiile făcute de președintele Nicușor Dan privind organizarea unui „referendum” în rândul magistraților, subliniind că exercitarea atribuțiilor […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Nicușor Dan propune referendum intern în cadrul CSM, cu o singură întrebare: „Acționează în interes public sau în interesul unui grup?”

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicușor Dan propune referendum intern în cadrul CSM, cu o singură întrebare: „Acționează în interes public sau în interesul unui grup?” Președintele Nicușor Dan a anunțat duminică, 21 decembrie 2025, că va crea în ianuarie 2026, un referendum dedicat magistraților, în care vor avea de răspuns la întrebarea: „Consiliul Superior al Magistraturii acționează în interes […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea