Rămâi conectat

Ştirea zilei

S-a urcat mort de beat la volan și a provocat un accident cu victime: Cum a încercat un bărbat din Alba să-și ascundă fapta

Ioana Oprean

Publicat

în

S-a urcat mort de beat la volan și a provocat un accident cu victime: Cum a încercat un bărbat din Alba să-și ascundă fapta

Un bărbat din Alba a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendare, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

În data de 20.03.2021, în jurul orei 21:15, inculpatul a condus deși se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o îmbibație alcoolică de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, autoturismul marca Opel pe bld. Revoluției 1989 din Alba Iulia, pasager al autovehiculul fiind martorul. La intersecția cu str. Calea Moților, inculpatul, care se deplasa cu viteza de aproximativ 46 km/h, a efectuat un viraj la dreapta, a pătruns pe această stradă, a pierdut controlul autoturismului și s-a deplasat pe contrasens (pe sensul de mers Centru spre Micești), unde a intrat în coliziune frontală cu autoturismul marca BMW, condus regulamentar de către persoana vătămată cu viteza de 34 km/h, pasageri fiind alte două persoane vătămate.

Imediat după impact, anterior sosirii organelor de poliție, inculpatul a modificat poziția autoturismului marca Opel pe care îl conducea, mutându-l pe banda a doua a sensului de mers Micești spre Centru, aspect ce rezultă atât din declarațiile martorilor, cât și din cuprinsul raportului de expertiză tehnică întocmit în cauză, unde expertul precizează că dâra de lichide care pornește din zona locului impactului și se continuă până pe banda a doua a sensului de mers Micești spre Centru indică faptul că după impact autoturismul marca Opel a fost mutat din poziția în care s-a oprit după accident, în poziția în care l-au găsit organele de cercetare penală, descrisă în procesul-verbal de cercetare la fața locului.

Având în vedere rezultatul testării cu aparatul etilotest marca Drager, inculpatul a fost condus la SJU, unde i-au fost recoltate două mostre biologice în vederea stabilirii gradului îmbibației alcoolice din sânge. Din buletinul de analiză toxicologică rezultă că inculpatul a avut o îmbibație alcoolică de 1,69 g/l alcool pur în sânge la ora 22:00, respectiv 1,41 g/l alcool pur în sânge la ora 23:00. În plus, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale privind estimarea retroactivă a alcoolemiei. Ca urmare a accidentului rutier cauzat de conduita inculpatului, toți cei trei pasageri ai autoturismului marca BMW au suferit vătămări corporale.

Cu prilejul audierii în faţa instanţei de judecată, inculpatul a recunoscut toate cele 3 infracţiuni reţinute în sarcina sa, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, uzând de procedura simplificată a recunoaşterii învinuirii.

Decizia poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident GRAV în Alba: Vârstnică de 81 de ani, lovită de tren în zona haltei Unirea. A fost preluată și transportată cu elicopterul SMURD la UPU Mureș Un accident grav a avut loc luni dimineața, în județul Alba. O vârstnică de 81 de ani a fost lovită de un tren în jurul orei 10:00, în […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Satul Boțani, comuna Râmeț, locuit de o singură familie de peste 20 de ani: „Ne-am obișnuit aici. Ne-am învățat așa, am crescut așa”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Satul Boțani, comuna Râmeț, locuit de o singură familie de peste 20 de ani: „Ne-am obișnuit aici. Ne-am învățat așa, am crescut așa” În satul Boțani, comuna Râmeț, județul Alba, își mai duce traiul o singură familie de vârstnici. Dacă în trecut, în zonă locuiau aproximativ 15 familii, în prezent doar familia Meteșan a mai […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Aiudeanca Avram Andreea Daniela, vicecampioană la Campionatul Naţional pe clase de la Reșița: ,,Ea visează să își facă clubul ei de dans sportiv”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aiudeanca Avram Andreea Daniela, vicecampioană la Campionatul Naţional pe clase de la Reșița: ,,Ea visează să își facă clubul ei de dans sportiv” Aiudeanca Avram Andreea Daniela a obținut o performanță remarcabilă la Campionatul Național pe clase, desfășurat la Reșița, în sala Polivalentă. La doar 15 ani, Daniela a urcat pe a doua treaptă a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea