Actualitate

S-a deschis traficul pe toată Autostrada Timișoara – Lugoj. Șoferii pot circula acum pe A1, neîntrerupt, de la Nădlac până la Lugoj

Ioana Oprean

Publicat

în

autostrada-timisoara-lugojCirculaţia pe lotul II al tronsonului de autostradă Timişoara-Lugoj, de 25,6 kilometri, a fost deschisă miercuri, 23 decembrie, anunţă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). Primele masini au putut intra și pe lotul 2 de autostradă de la ora 19.00.

Potrivit  CNADNR, în acest mod se asigură o continuitate pe autostradă de la Nădlac până la Traian Vuia, intersecţie cu DN68A, pe o lungime de 142 de kilometri, fiind incluşi şi cei 10,5 km din Autostrada Lugoj-Deva, Lot I (nedeschişi traficului în anul 2013).

Deschiderea, cu 7 luni mai devreme

„Datorită managementului riguros, dar şi datorită obţinerii tuturor avizelor şi acordurilor necesare, traficul rutier a putut fi deschis circulaţiei cu 7 luni mai devreme“, se arată într-un comunicat al CNADNR.

De asemenea vor fi deschise două parcări de scurtă durată, urmând ca în funcţie de condiţiile meteo din următoarele săptămâni să fie deschise şi două spaţii de servicii care, în prezent se află într-un stadiu avansat de execuţie. Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, a declarat recent că acest tronson este un „caz fericit”, întrucât va fi deschis mai devreme. Conform clauzelor contractuale, termenul de finalizare prevăzut era luna iulie 2016.

Contractul a fost semnat acum doi ani Contractul privind proiectarea şi execuţia autostrăzii Timişoara- Lugoj, Lot 2: km 54+000 – km 79+625 a fost semnat în data de 4 decembrie 2013, ordinul de începere a lucrărilor fiind emis în data de 10 ianuarie 2014. Antreprenorul lucrării este asocierea Tirrena Scavi SpA – Societa Italiana Per Condotte D’acqua SpA. Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul de Coeziune în procent de 85% şi de Guvernul României în proporţie de 15%, valoarea contractului fiind de 423,35 milioane de lei fără TVA.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului”

Ioana Oprean

Publicat

în

România se împrumută la costuri similare unui stat din Junk. Economist: „Deși neoficial, România este de 3 ani în Junk. Guvernul trebuia să înceapă de fapt cu tăieri de cheltuieli ale statului” România, deși beneficiază de un rating suveran de tip investment grade, se împrumută pe piețele internaționale la costuri comparabile cu cele ale unor […]

Citește mai mult

Actualitate

Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Premierul Bolojan anunță că plafonarea prețurilor la gaze rămâne până în martie 2027: ,,O perioadă cu un preț administrat pentru consumatorii casnici” Premierul Ilie Bolojan a anunțat miercuri, 4 februarie, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria, că Guvernul va menține un preț administrat la gaze pentru consumatorii casnici în perioada 1 aprilie 2026 […]

Citește mai mult

Actualitate

Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok

Bogdan Ilea

Publicat

în

Reacția lui Nicușor Dan la raportul Congresului SUA despre alegerile din România: Referirile la alegerile prezidențiale din 2024 sunt strict descriptive. Ce spune despre conturile de TikTok Președintele României, Nicușor Dan, a publicat un text despre raportul Congresului SUA în care se discută, printre altele, și despre alegerile prezidențiale din 2024.  El consideră că țara […]

Citește mai mult