// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

S-a căsătorit de convenienţă cu o româncă din Alba ca să primească drept de şedere în România. Cum a căzut în capcana poliţiştilor de la Imigrări un cetățean turc

S-a căsătorit de convenienţă cu o româncă din Alba ca să primească drept de şedere în România. Cum a căzut în capcana poliţiştilor de la Imigrări un cetățean turc.
Instanţele de judecată din Alba au respins solicitarea unui cetăţean turc de a primi dreptul de şedere în România, după ce s-a căsătorit cu o româncă care locuieşte în comuna Berghin. Atât Tribunalul cât şi Curtea de Apel au stabilit că între cei doi s-a încheiat o căsătorie ”de convenienţă”.

Scopul exclusiv al căsătoriei de convenienţă a fost ca cetăţeanul turc Sert Muhammet să primească đrept de şedere în ţara noastră. Cu ocazia acordării vizei de intrare în România, cetăţeanului turc i s-a acordat drept de şedere temporară pe o perioadă de şase luni, până la 7 septembrie 2018.

Acesta a fost, însă, returnat în Turcia în termenul de 30 de zile de la sentinţa definitivă, care a expirat în 6 august. În martie 2018, Sert Muhammet a depus cerere de prelungire a dreptului de şedere, la Serviciul pentru Imigrări Alba, ”având în vedere că este căsătorit cu un cetăţean român şi împreună locuiesc pe teritoriul judeţului”.

Instituţia a respins cererea acestuia şi a dispus returnarea în Turcia în termen de 30 de zile, astfel încât acesta a recurs la instanţele de judecată. Potrivit informaţiilor publicate în motivarea deciziei de la Curtea de Apel, cei doi s-au s-au cunoscut în luna martie 2015, prin intermediul reţelei de socializare facebook. La început au corespondat în scris pe messenger şi prin intermediul camerei Web. Îşi scriau şi vorbeau în limba maternă a fiecăruia şi făceau traduceri prin intermediul Google Translate. În octombrie 2016, românca a mers în Turcia, unde, cei doi, s-au căsătorit în decembrie, acelaşi an.

După căsătorie au hotărât să se stabilească în România, pentru ca românca avea un copil minor şi părinţii acesteia erau bătrâni şi bolnavi. Au venit împreună în ţartă, în 9 martie 2018. Pentru a stabili dacă căsătoria dintre cei doi este una reală, ofiţerii serviciului de imigrări au verificat dacă aceştia comunică între ei într-o limbă comună şi dacă au planuri comune în interes personal.

”Cu fiecare ocazie în care petentul trebuia să comunice cu soţia sa cetăţean român, cei prezenţi – ofiţerii de imigrări, alte persoane asistente, traducătorul etc. constatata fără nici un dubiu că cei doi soţi practic nu comunică într-o limbă înţeleasă de amândoi. Soţia (cetăţean român) nu cunoaşte limba turcă şi nici o limbă de circulaţie internaţională, practic nici o altă limbă în afara limbii române, iar soţul (petentul) nu cunoaşte limba română şi declară că ştie limba engleză, însă acest aspect nu s-a confirmat, primul interviu (susţinut cu ajutorul unui traducător de limbă engleză) fiind aproape imposibil de realizat”, se afirmă în motivarea de la Curtea de Apel.

De asemenea, s-a mai stabilit că soţii sunt inconsecvenţi ori există neconcordanţe în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia. ”Cu ocazia celor două interviuri s-a desprins fără echivoc concluzia că cei doi soţi nu au avut o agendă comună, întrucât au relatat răspunsuri foarte diferite la întrebări simple, ce vizau un trecut comun, sau chiar evenimente foarte importante în viaţa unui om: momentul cererii în căsătorie, marcarea căsătoriei printr-o călătorie dedicată (voiaj de nuntă), pasiuni personale, ţinuta de nuntă etc.

Deşi numita S. M. declară că nu a primit niciun cadou de la soţul său cu ocazia ceremoniei, reclamantul susţine că i-a dăruit un inel de aur. În ce priveşte petrecerea ce a succedat ceremoniei, reclamantul declară că aceasta a fost mică şi a avut loc în casa familiei sale, la ea participând familia extinsă, inclusiv bunici şi mătuşi în timp ce soţia sa declară că nu a existat nici o petrecere. Pe de altă parte, deşi în prima declaraţie reclamantul a susţinut că a fost în voiaj de nuntă în Antalya, în timp ce soţia sa a susţinut că nu a existat un voiaj de nuntă, în cea de-a doua declaraţie reclamantul a revenit şi şi-a coordonat răspunsul cu cel al soţiei sale susţinând că excursia în Antalya a fost în anul 2018 iar după nuntă nu au fost plecaţi niciunde”, se afirmă în documentul menţionat.

Potrivit instanţei de judecată, dacă din punct de vedere profesional opiniile exprimate de cei doi soţi coincid, din punct de vedere personal există discrepanţe majore. Astfel, deşi cetăţeanul turc susţine că el îşi doreşte copii dar soţia sa nu, femeia declară că ea îşi doreşte copii, însă soţul său nu vrea. ”Deşi reclamantul susţine că soţia sa nu a lucrat deloc, în anul 2018 când a fost pentru a doua oară în Turcia, aceasta susţine că a lucrat la curăţenie şi ca ospătar.

Or în condiţiile în care cei doi susţin că au locuit permanent împreună este puţin probabil că să nu cunoască fiecare dacă celălalt lucrează şi unde. (…) Ca atare, în mod legal a reţinut pârâtul calificarea căsătoriei încheiate între reclamant şi numita S. M. ca fiind una de convenienţă, astfel că refuzul său de prelungire a dreptului de şedere al reclamantului se circumscrie întrutotul prevederilor art. 63 alin. 1 din OUG 194/2000, având un caracter pe deplin justificat”, se mai precizează în acţiunea civilă de la Curtea de Apel.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

loading...