RUGĂCIUNE NAȚIONALĂ, miercuri, la ora 12:00, de Buna Vestire, pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe Române
RUGĂCIUNE NAȚIONALĂ, miercuri, la ora 12:00, de Buna Vestire, pentru credincioșii Bisericii Ortodoxe Române
Biserica Ortodoxă Română le cere tuturor credincioșilor săi ca miercuri, 25 martie, în ziua de Buna Vestire,
prima sărbătoare importantă a primăverii și una dintre cele mai importante ale creștinismului, să se roage, pe tot cuprinsul Romîniei, la ora 12:00.
”Deoarece, în această vreme de grea încercare din cauza epidemiei, clericii şi credincioşii mireni ai Bisericii sunt separaţi spaţial din punct de vedere al locului de rugăciune, totuşi pot fi în comuniune mai ales prin rugăciunea comună la mijlocul zilei.
Citește și: 25 martie: Creştinii sărbătoresc Buna Vestire sau Blagoveştenia. Tradiţii şi obiceiuri
Prin urmare, clopotele tuturor bisericilor ortodoxe din România vor suna timp de 1-2 minute la ora 12.00 în ziua de Buna Vestire, apoi în fiecare duminică şi în fiecare zi când se săvârşeşte slujbă în bisericile din parohii şi mănăstiri.
În acel moment de rugăciune comună, la casele lor, toţi credincioşii mireni sunt îndemnaţi să rostească rugăciunea ”Tatăl nostru”, condacul Bunei Vestiri: ”Apărătoare Doamnă”, precum şi alte rugăciuni, iar preoţii din parohii şi mănăstiri vor citi în plus Rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.”, anunță Cancelaria Sfântului Sinod.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Sera de plante exotice din Alba Iulia: Nea Nelu crește banane, portocale și papaya la -10 grade Celsius: „Fiecare are nevoie de atenție”. Pasiunea îl costă și 1.000 lei pe lună
Sera de plante exotice din Alba Iulia: Nea Nelu crește banane, portocale și papaya la -10 grade Celsius: „Fiecare are nevoie de atenție”. Pasiunea îl costă și 1.000 lei pe lună O seră de 40 de metri pătrați se află în Alba Iulia, în zona Cetatea Alba Carolina, unde Nea Nelu crește banane, portocale, papaya […]
FOTO | O tânără moață, vis implinit după finalizarea studiilor: A ajuns polițistă chiar în locurile natale
O tânără moață, vis implinit după finalizarea studiilor: A ajuns polițistă chiar în locurile natale Născută și crescută în inima Munților Apuseni, la Vadu Moților, Anamaria și-a dorit încă de mică să devină polițistă. A urmat cursurile Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, pe care le-a absolvit în 2023. După finalizarea studiilor, […]
Angajații de la Fabrica de Arme Cugir, în grevă japoneză: ,,Nu va înceta până când nu vom avea o întrevedere sau un răspuns din partea administrației”. Revendicările cerute
Angajații de la Fabrica de Arme Cugir, în grevă japoneză: ,,Nu va înceta până când nu vom avea o întrevedere sau un răspuns din partea administrației”. Revendicările cerute Angajații de la Fabrica de Arme Cugir au început astăzi, marți, 13 ianuarie, o grevă japoneză. Muncitorii doresc să obțină trei revendicări odată cu reluarea negocierilor pentru […]