Actualitate

România și Bulgaria au avut în 2016 cea mai mare creștere a traficului aerian de pasageri din UE

Ioana Oprean

Publicat

în

Datele comunicate miercuri de Eurostat arată că un număr record de 972,7 milioane de pasageri au utilizat transportul aerian anul trecut în Uniunea Europeană, în creștere cu 54,4 milioane sau 5,9% comparativ cu 2015, statele membre cu cele mai mari creșteri procentuale fiind Bulgaria (22,5%) și România (20,5%, până la peste 15 milioane de pasageri).

Petrecerea Divorțaților

În 2016, cel mai mare număr de pasageri aerieni a fost înregistrat în Marea Britanie (249 milioane), urmată de Germania (201 milioane), Spania (194 milioane), Franța (145 milioane) și Italia (135 milioane). De asemenea, transportul intra-UE a reprezentat aproape jumătate (47%) din totalul transportului aerian de pasageri în UE, în timp ce transportul național a reprezentat mai puțin de o cincime (17,3%) iar transportul extra-UE a reprezentat o treime (35,6%) din totalul transportului aerian de pasageri în UE.

În cazul României, marea majoritate din cei peste 15 milioane de pasageri care au utilizat transportul aerian în 2016, aproximativ 12,3 milioane, au călătorit intra-UE, 1,9 milioane au călătorit în afara UE și doar 895.000 au călătorit în interiorul granițelor.

În topul principalelor aeroporturi din UE, primele poziții au fost ocupate în 2016 de aeroportul Heathrow din Londra (75,7 milioane de pasageri, creștere de 1%), aeroportul Charles de Gaulle din Paris (65,8 milioane de pasageri, creștere de 0,3%) și aeroportul Schiphol din Amsterdam (63,6 milioane de pasageri, creștere de 9,3%).

Aeroportul Henri Coandă din București ocupă locul 39 în topul celor mai aglomerate aeroporturi din UE, cu 10,979 milioane de pasageri în 2016, în creștere cu 18,4% comparativ cu 2015. Creșteri procentuale mai mari au fost înregistrate doar de aeroporturile din Larnaca (Cipru), 24,7%, Sofia, 22,4%, și Luton (Londra), 19,4%. Marea majoritate a pasagerilor, 8,487 milioane, care au trecut prin aeroportul Henri Coandă în 2016 au călătorit intra-UE, 1,619 milioane au călătorit în afara UE și 873.000 de pasageri au călătorit în interiorul granițelor României.

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate construi între case în România? Ce reguli trebuie respectate și când poate fi refuzată o autorizație de construire Construirea unor locuințe noi pe terenuri libere, situate între case deja existente, continuă să fie posibilă în România, însă nu în orice condiții. Faptul că un teren se află într-o zonă deja construită nu […]

Citește mai mult

Actualitate

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat

Ioana Oprean

Publicat

în

E jale! Peste 61.000 de firme au fost radiate în România în primele nouă luni din 2026: Care sunt județele în care închiderile s-au accelerat Un număr de 61.181 de firme au fost radiate la nivel național în perioada ianuarie-septembrie 2026, în scădere cu 2,2% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Oficiului […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF

Ioana Oprean

Publicat

în

Aproape 81 de miliarde de lei datorate statului: Cine sunt marii restanțieri și cât mai poate recupera ANAF 48.882 de companii figurează cu datorii restante la bugetul de stat, iar aproape 51 de miliarde de lei provin de la firme aflate în insolvență, faliment sau dizolvare. În topul marilor datornici se regăsesc societăți de stat, […]

Citește mai mult