România, retrogradată de Banca Mondială: De la țară cu venituri mari, a căzut la venit mediu superior
România, retrogradată de Banca Mondială: De la țară cu venituri mari, a căzut la venit mediu superior
România a fost clasificată în jos de Banca Mondială, din rândul țărilor cu venituri mari, coborând la venit mediu superior. Anul trecut urcase în acea categorie, dar anul acesta a căzut pe poziția anterioară la venit mediu superior , așa cum anunțase HotNews.ro că s-ar putea întâmpla. Venitul pe cap de locuitor a scăzut la 12.570 dolari, în 2020 (se ia în calcul cifra anului anterior).
Ce înseamnă această clasificare
Este o clasificare internă a băncii care se actualizează anual. În funcție de praguri, României îi sunt alocate (de către instituție) sume mai mari, iar costurile sunt puțin mai mici.
Cu alte cuvinte, scopul este pentru condițiile de creditare ale băncii.
România urcase la 12.630 dolari în 2019, intrând în 2020 în categoria țărilor cu venituri mari. În 2020, venitul pe cap de locuitor a coborât la 12.570 dolari, astfel că România a căzut în categoria celor cu venit mediu superior.
Pentru a-și păstra locul în acea categorie, România ar fi trebuit să urce, în 2020, la cel puțin 12.696 dolari, lucru care nu s-a întâmplat. (Pragul a fost și el mărit)
În categoria actuală (venit mediu superior), în care se află și țara noastră, intră țări cu sume între 4.096 – 12.695 dolari.
Alte țări care au căzut din categoria superioară sunt Panama și Mauritius.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte
Castanele, superalimentul toamnei, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive: Cum se prepară castanele coapte Castanele, apreciate pentru gustul lor și proprietățile nutritive, sunt considerate unul dintre superalimentele toamnei. Bogate în vitamine și minerale, ele pot fi savurate coapte, oferind energie și savoare în zilele răcoroase de sezon. Toamna aduce cu ea mirosul de castane […]
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Cum va fi vremea în Transilvania și celelalte regiuni până în 15 noiembrie 2026: Cât de frig va fi și cât de multe precipitații vor cădea. Prognoza meteo pe 2 săptămâni România intră într-o perioadă cu temperaturi în scădere, nopți tot mai reci și precipitații însemnate în mai multe regiuni. În intervalul 2–15 noiembrie 2026, […]
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista
Concursul Național de Rezidențiat 2026, programat pe 15 noiembrie: Aproape 10.000 de candidați concurează pentru 5.483 de locuri și posturi. Lista Concursul Național de Rezidențiat va avea loc în data de 15 noiembrie 2026, iar la examen sunt așteptați 9.969 de candidați, care vor concura pentru un total de 5.483 de locuri și posturi, a […]
