Actualitate

România pe locul 2 în UE la bani primiți din străinătate: Ce sumă au trimis acasă românii din diaspora

Ioana Oprean

Publicat

în

România pe locul 2 în UE la bani primiți din străinătate: Ce sumă au trimis acasă românii din diaspora

Potrivit unui Raportul Eurostat datat 12 noiembrie 2019 care se referă la situația banilor trimiși, în țările membre UE, pe parcursul anului 2018, România este a doua țară din UE în privința banilor primiți din străinătate.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit acestui raport, în România a intrat, sub formă de „transferuri personale”, în anul 2018, suma totală de 2714 milioane de euro (peste 2,7 miliarde de euro).

România ar fi, astfel, pe locul al doilea în UE în privința banilor transferați în țară de persoane fizice aflate în străinătate. În anul 2018, la care se referă ultimul raport al Eurostat, pe primul loc în UE, din acest punct de vedere, s-a aflat Portugalia, care a primit suma totală de 3071 milioane de euro (peste trei miliarde de euro).

După Portugalia și România, pe următoarele locuri, ca sume totale primite din străinătate, se află Polonia, Croația și Bulgaria.

În cazul României, 89 la sută dintre banii trimiși în țară de persoane fizice au provenit din alte țări membre UE.

sursa: romanialibera.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi

Ioana Oprean

Publicat

în

Dovleacul, simbolul de Halloween, benefic pentru vedere, digestie și imunitate. Cum este recomandat să îl consumi Dovleacul, unul dintre emblemele Halloween-ului, depășește rolul de simplu element decorativ și se remarcă prin valoarea sa nutritivă. Versatil și ușor de inclus într-o alimentație echilibrată, acesta poate contribui la menținerea sănătății și la buna funcționare a organismului. Psihonutriționistul […]

Citește mai mult

Actualitate

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună

Ioana Oprean

Publicat

în

Calendar Ortodox luna NOIEMBRIE 2026: Sfinții Mihail și Gavriil, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului și Sfântul Apostol Andrei, marile sărbători din această lună Noiembrie 2026 vine  în calendarul ortodox cu o serie de sărbători importante și zile de cinstire a sfinților, marcate cu cruce roșie sau pomeni speciale. De la Moșii de toamnă și […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe Postul Crăciunului în 2026 și cât durează: Ce nu se mănâncă până în Ajun. Semnificația uneia dintre cele mai importante perioade din calendarul ortodox Postul Crăciunului începe în 2026 pe data de 15 noiembrie și se încheie în seara de Ajun, pe 24 decembrie. Perioada de 40 de zile precedă sărbătoarea Nașterii Domnului […]

Citește mai mult