Actualitate

România, la COADA clasamentului UE, la numărul de firme nou înființate. Ce țări sunt în top

Ioana Oprean

Publicat

în

România, la COADA clasamentului UE, la numărul de firme nou înființate. Ce țări sunt în top

Numărul de falimente ale companiilor din Uniunea Europeană (UE) a crescut cu 24% în al doilea trimestru al anului 2021, comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Totuși, înregistrarea de noi companii a crescut și cu 53% în această perioadă, transmite Rador.

Petrecerea Divorțaților

Datele au fost publicate pe 25 august de institutul de statistică al UE, Eurostat, indică faptul că „aceste comparații anuale arată că numărul înregistrărilor de noi companii a crescut cu 53% în al doilea trimestru al anului 2021, comparativ cu anul precedent, în timp ce numărul falimentelor înregistrate a crescut 24 la sută”.

Eurostat subliniază că, în aceste statistici, s-a înregistrat o scădere a falimentelor în primele două trimestre ale anului 2020, când a început pandemia de COVID-19, iar scăderea mai pronunţată s-a datorat „măsurilor guvernamentale de sprijinire a companiilor în timpul crizei, care au permis companiilor evitarea acestui scenariu.
În variația trimestrială, oficiul statistic constată că, în al doilea trimestru al anului 2021, falimentele declarate în UE au crescut cu 1,8% față de primele luni ale acestui an, în timp ce înregistrările de noi companii au crescut cu 5,3% față de trimestrul anterior.

În general, potrivit Eurostat, a existat o „tendință de scădere a numărului de declarații de faliment”, deși cu unele creșteri între 2017 și 2019, care au loc și acum.
Și după „scăderi considerabile în primul și al doilea trimestru al anului 2020” legate de măsurile fiscale adoptate de țări pentru a evita efectele economice ale pandemiei, „numărul declarațiilor de faliment a urmat apoi o tendință ascendentă de la al treilea trimestru al anului 2020, care a continuat și în al doilea trimestru al anului 2021”, spune Eurostat.

În ceea ce privește numărul de noi înregistrări de companii, acesta a crescut în UE din 2015 până la sfârșitul anului 2019, potrivit Eurostat, care subliniază că „tendința a fost întreruptă de o scădere în primul și al doilea trimestru al anului 2020, pentru a se recupera din nou în al treilea trimestru al anului 2020”.

„A existat o ușoară scădere în al patrulea trimestru al anului 2020. Numărul înregistrărilor a arătat apoi o creștere foarte ușoară în primul trimestru al anului 2021 și o creștere mai vizibilă în al doilea trimestru al anului 2021”, adaugă raportul.

Portugalia, pe locul al doilea

Dintre statele membre, din datele disponibile pentru al doilea trimestru al anului 2021, cele mai mari creșteri trimestriale ale înregistrărilor de noi companii au fost observate în Irlanda (+213,6 la sută), Portugalia (+36,1 la sută) și Slovacia (+19,7 la sută), în timp ce cele mai mari scăderi au fost înregistrate în Bulgaria, Lituania (ambele -4,1 la sută) și România (-3,5 la sută).

De asemenea, comparând al doilea trimestru al anului 2021 cu primul trimestru al acestui an, printre țările UE pentru care sunt disponibile date, cele mai mari creșteri ale declarațiilor de faliment au fost observate în Lituania (+21,5%), Slovacia (+20,3%) și Estonia (+19,1 la sută), în timp ce cele mai mari scăderi au fost înregistrate în România (-35,5%), Polonia (-30,8%) și Olanda (-6,3%).

În funcție de activitate, biroul de statistică a declarat că, după o scădere accentuată a înregistrărilor de noi companii în toate domeniile economice, în primul și al doilea trimestru al anului 2021, acest număr a crescut în special în activitățile de transport, informare și comunicare, financiar și asigurări.

În ceea ce privește falimentele, în al doilea trimestru al anului 2021 numărul declarațiilor de faliment a crescut în principal în domeniul construcțiilor și serviciilor de informare și comunicare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Video | Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrări preliminare pentru „remedierea degradărilor”

Ioana Oprean

Publicat

în

Surparea de pe autostrada A10 Sebeș-Turda: Lucrări preliminare pentru „remedierea degradărilor” Au început lucrările pregătitoare pentru remedierea degradărilor de pe A10, Sebeș–Turda, a anunțat marți, 3 noiembrie 2026, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).  „În baza expertizelor tehnice efectuate, au fost stabilite lucrări de consolidare a terenului și de remediere definitivă a degradărilor […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul minim din România în 2027. Ministru: „Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent”

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul minim din România în 2027. Ministru:„Nu poți avea o companie profitabilă cu angajați care nu au un trai decent” Majorarea salariului minim pe economie în 2027 nu este bătută în cuie pentru 1 ianuarie. Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că au început consultările cu sindicatele și patronatele, iar decizia va trebui să țină cont […]

Citește mai mult

Actualitate

Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule

Bogdan Ilea

Publicat

în

Rabla Auto 2026: Au început înscrierile pentru persoane fizice. Ce valoare au ecotichetele pentru fiecare categorie de vehicule O nouă sesiune a Programului Rabla Auto 2026 pentru persoanele fizice a început marți, la ora 10:00. Înscrierile se fac online, prin platforma Administrației Fondului pentru Mediu, iar valoarea ecotichetelor este cuprinsă între 10.000 și 18.500 de […]

Citește mai mult