România își dezvoltă infrastructura navală și feroviară pentru a sprijini reconstrucția Ucrainei și a deveni un hub logistic regional
Portul Constanța urmează să fie modernizat cu milioane de euro. Proiect a fost gândit ca fiind o mutare strategică în viitorul apropiat, mai ales că, din cauza războiului din Ucraina.

Țara aflată în plin război cu Rusia, are nevoie de acees la porturi, dar de o infrastructură terestră rapidă tocmai pentru a putea contracta firme pentru reconstrucția țării. Ce înseamnă asta pentru România?! Sute de milioane de euro în servicii de transport, însă din cauza termenelor de transport, România trebuie să dispună și de infrastructură.
Lucrările de infrastructură din România sunt în plină desfășurare, în special pe relația trenuri și porturi. Însă, modernizarea se va realiza doar în zone exclusiv comerciale. Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța tocmai a semnat contractul de finanțare pentru extinderea la patru benzi a drumului dintre Poarta 7 și nodul rutier de la km 0+540 al Canalului Dunăre – Marea Neagră, până la drumul dintre Poarta 9 și Poarta 8, spre zona de nord a portului.
Prin poziția sa geostrategică și dezvoltarea infrastructurii feroviare și rutiere, Portul Constanța devine un nod logistic regional de prim rang, capabil să susțină fluxuri mari de mărfuri necesare reconstrucției Ucrainei.
Proiectul în valoare totală de 291,63 milioane lei este finanțat prin Programul Transport 2021–2027, cu sprijin din fonduri europene, bugetul de stat și surse proprii, are ca obiectiv principal îmbunătățirea accesului rutier intern.
Pe 5 martie 2025, compania CFR Infrastructură a semnat un contract de 524,5 milioane lei cu asocierea Bawi – Swietelsky Construct pentru derularea Etapei a II-a a lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța. Proiectul, cu o durată estimată de 37 de luni, urmărește creșterea vitezei de circulație la 120–160 km/h, electrificarea completă (25 kV) și extinderea capacității de tranzit feroviar.
Totodată, în zona Valu lui Traian, la aproximativ 15 km de port, este în desfășurare construcția unei grupe strategice de așteptare pentru trenurile de marfă. Investiția, în valoare de 347,76 milioane lei, prevede realizarea a 32 de linii de primire-expediere, electrificare integrală, centralizare electronică unificată și modernizarea instalațiilor de semnalizare și telecomunicații.
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a îndemnat recent companiile românești să participe activ la licitațiile din Ucraina, în timp ce ministrul Economiei, Bogdan Ivan, a subliniat că România este deja parte din procesul decizional privind reconstrucția țării vecine.
Uniunea Europeană estimează costurile reconstrucției Ucrainei la peste 500 de miliarde de euro. Comisia Europeană a creat un fond de investiții dedicat acestui obiectiv, iar peste 2.000 de companii europene și-au exprimat deja interesul pentru participare la lucrările de refacere a Ucrainei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
6 februarie 2026 | Monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeţ, va intra în rândul sfinților cinstiți de creștinii ortodocși
Monahia Filotimia Manolache de la Mănăstirea Râmeț, mama Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeţ, va intra în rândul sfinților cinstiți de creștinii ortodocși Ceremonia proclamării generale a canonizării a 16 femei românce cu viaţă sfântă va fi oficiată de către Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, înconjurat de ierarhii Sfântului Sinod, pe […]
După aproape 30 de ani bancnotele românești vor primi o nouă semnătură: „Se schimbă banii în România. Nu cu mult, dar se schimbă”
Bancnotele românești vor primi o nouă semnătură: „Se schimbă banii în România. Nu cu mult, dar se schimbă” Începând cu 1 februarie 2026, Mugur Tolici (56 de ani) va prelua funcția de director al Direcției Emisiune, Tezaur și Casierie a Băncii Naționale a României (BNR), înlocuindu-l pe Ion Nițu, care a condus direcția timp de […]
O cunoscută companie de transport din Ardeal ar urma să se închidă: Călătorii din Alba Iulia, afectați. Firma gestionează mai multe transporturi în străinătate
O cunoscută companie de transport din Ardeal ar urma să se închidă: Călătorii din Alba Iulia, afectați. Firma gestionează mai multe transporturi în străinătate Una dintre cele mai importante firme pe transport internațional de persoane și de mărfuri, Atlassib, ar putea să se închidă după 32 de ani de activitate. HotNews notează că au existat […]