Actualitate

România, din nou în recesiune

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Cu două trimestre consecutive de scădere, economia românească a revenit la starea din perioada 2008-2010, iar moneda naţională este tot mai firavă. Institutul Naţional de Statistică (INS) a prezentat o scădere a economiei României de 0,1% pe primul trimestru, în raport cu trimestrul anterior. Cauzele sunt blocajele generate de viscolele manifestate la începutul acestui an, lipsa activităţilor din construcţii sau agricultură şi scăderea cererii de mărfuri la export. Este vorba de o recesiune tehnică, înregistrându-se două trimestre de scădere consecutive, în trimestrul al patrulea din 2011 economia find tot pe scădere faţă de trimestrul anterior (-0,2%). INS nu a comunicat cifrele referitoare la PIB, însă în conformitate cu raportările lunare, în acest an consumul a revenit pe plus, sectorul productiv trecând pe un trend descendent. Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, motivează reintrarea în recesiune a economiei româneşti ca urmare a numărului mic de salariaţi, atrăgând atenţia că recesiunea nu trebuie amestecată cu evoluţia cursului valutar. „Avem cel mai mic număr de salariaţi la mia de locuitori din toată Uniunea Europeană. Până când nu va fi regenerată munca în ţara asta, ne vom plimba în cifre de 0,1, 0,2 sau 0,3 (scăderi ale economiei) – nu avem altă solutie”, a explicat consilierul de la Banca Naţională. Premierul Victor Ponta a dat asigurări, după o întrevedere cu preşedintele Traian Băsescu şi cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, că „situaţia economică a României este stabilă, aflată sub control. BNR, în coordonare cu MFP, Guvern şi toate autorităţile competente, are în acest moment absolut toate instrumentele necesare pentru a ţine situaţia stabilă şi pentru a asigura parametrii pe care România i-a angajat şi pe care i-a avut în vedere”, a spus Ponta. (S.D.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

4 martie 2026 | Exercițiu de alarmare în România, miercuri: La ce oră sună alarmele în Alba și celelalte județe din țară

Ioana Oprean

Publicat

în

4 martie 2026 | Exercițiu de alarmare în România, miercuri: La ce oră sună alarmele în Alba și celelalte județe din țară Sirenele vor răsuna miercuri, 4 martie 2026, în Alba și în restul județelor din România, în cadrul unui exercițiu național de alarmare publică organizat de autorități. Testarea sistemului va avea loc în intervalul […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea de Paște 2026: Minivacanță pascală cu aer de primăvară,  temperaturi ridicate și ploi slabe la început de aprilie

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi vremea de Paște 2026: Minivacanță pascală cu aer de primăvară,  temperaturi ridicate și ploi slabe la început de aprilie În 2026, Paștele ortodox va fi celebrat pe 12 aprilie, iar estimările publicate de AccuWeather și Administrația Națională de Meteorologie oferă deja indicii despre atmosfera din acele zile. Un Paște cu aer de primăvară […]

Citește mai mult

Actualitate

Analistul economic Adrian Negrescu: Românii vor resimți un șoc la raft chiar din această lună. Alimentele esențiale vor înregistra cele mai rapide și vizibile ajustări de preț

Bogdan Ilea

Publicat

în

Analistul economic Adrian Negrescu: Românii vor resimți un șoc la raft chiar din această lună. Alimentele esențiale vor înregistra cele mai rapide și vizibile ajustări de preț Românii ar putea resimți un adevărat șoc la raft chiar din această lună, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu. Potrivit acestuia, prețul carburanților influențează decisiv costul final al bunurilor […]

Citește mai mult