Rămâi conectat

Actualitate

România depășită de toate celelalte state membre ale Uniunii Europene: Clasamentul mondial privind calitatea vieții și bunăstării sociale

Ioana Oprean

Publicat

în

România ocupă locul 45 din 149 de țări, fiind depășită de toate celelalte state membre ale Uniunii Europene în studiul Indicele de Progres Social 2019, privind calitatea vieții și bunăstării sociale, realizat de organizația nonprofit Social Progress Imperative cu sprijinul Deloitte, conform unui comunicat de presă.

Comparativ cu Bulgaria, care și-a păstrat poziția 43 în top, România a coborât de la 44 la 45.

România se regăsește, conform scorului înregistrat, în rândul țărilor din a treia categorie din clasament, după Argentina, Bulgaria și Mauritius.

Analiza dedicată României din cadrul studiului subliniază punctele slabe și punctele forte ale țării noastre în comparație cu alte 15 state care înregistrează un PIB pe cap de locuitor similar.

Coordonatele la care România a obținut cele mai slabe punctaje sunt serviciile de apă și de salubritate (locul 83), sănătatea și bunăstarea (locul 74) și accesul la educație de bază (locul 73).

Printre coordonatele la care țara noastră a obținut cel mai bun punctaj se află siguranța personală (locul 36), calitatea mediului (locul 40), hrana și îngrijirea medicală de bază (locul 47), drepturile personale (locul 48).

„În ciuda unei creșteri economice stabile, printre cele mai mari din Europa, a creșterii puterii de cumpărare și a scăderii șomajului la un minim istoric, România a înregistrat, în ultimul an, o ușoară scădere a indicelui privind calitatea vieții și bunăstarea socială. Cu o serie de capitole la care înregistrăm punctaje modeste, cum ar fi sănătatea, accesul la educație de bază, apa și salubritatea, devine evident și din această perspectivă că, pentru a genera progres social, resursele publice trebuie dirijate spre investiții care generează dezvoltare economică și implicit creșterea nivelului de trai”, explică Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.

Indicele de Progres Social (IPS) măsoară calitatea vieții și bunăstarea socială a cetățenilor din 149 de țări, în baza analizei a trei dimensiuni principale. Metodologia presupune acordarea unui punctaj pentru elementele încadrate în categoria nevoilor de bază – și anume hrană și îngrijire medicală de bază, apă și salubritate, locuință și siguranță personală -, pentru cele care țin de bunăstare – accesul la educație de bază, accesul la comunicații și informații, sănătatea și bunăstarea, calitatea mediului – și pentru elementele care țin de oportunități – drepturile personale, libertatea personală și de alegere, incluziunea, accesul la educație avansată. În baza punctajului acordat, țările din clasament sunt grupate în șase categorii, în mod descrescător.

sursa: hotnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ORA DE IARNĂ 2025 | Când se dau ceasurile înapoi anul acesta. Cum ne este afectată sănătatea de trecerea la ora de iarnă

Ioana Oprean

Publicat

în

ORA DE IARNĂ 2025 | Când se dau ceasurile înapoi cu o oră anul acesta. Cum ne este afectată sănătatea de trecerea la ora de iarnă România urmează să treacă în acest an la ora de iarnă mai devreme decât a făcut-o în 2024. Dacă anul trecut schimbarea s-a produs în noaptea de 26 spre […]

Citește mai mult

Actualitate

Cât costă închirierea unei garsoniere înainte de începerea anului universitar: Cu cât au crescut prețurile în marile orașe. România, lider european la SCUMPIRI pe piața imobiliară

Ioana Oprean

Publicat

în

Cât costă închirierea unei locuințe înainte de începerea anului universitar: Cu cât au crescut prețurile în marile orașe. România, lider european la SCUMPIRI pe piața imobiliară Piața chiriilor din România a luat-o razna înainte de începerea anului universitar 2025-2026, remarcă specialiștii, dar mai ales cei direct interesați de găsirea unei locuințe. În august 2025 asistăm […]

Citește mai mult

Actualitate

Profesorul de economie Cristian Păun demontează mitul „miracolului chinez”: „PIB-ul pe locuitor în România este aproape dublu față de al Chinei”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Cristian Păun demontează mitul „miracolului chinez”: „PIB-ul pe locuitor în România este aproape dublu față de al Chinei” Profesorul de economie Cristian Păun demontează mitul „miracolului comunist chinez”.  „China comunistă, ca și Rusia, are mulți fani prin țări foste comuniste ca a noastră. Este un miraj, o atracție, un model de succes, în opoziție cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea