Actualitate

România, cea mai mare rată a mortalității COVID din UE. Ce spune Alexandru Rafila despre acest fenomen

Ioana Oprean

Publicat

în

România este țara cu cea mai mare rată a deceselor provocate de COVID-19, din Uniunea Europeană, iar rata mortalității este de 3,1 la 100.000 de locuitori, potrivit statisticilor Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (ECDC). Medicul Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a explicat la Digi24 cauzele acestui număr mare de decese, raportat la populație.

Raportul ECDC prezintă situația din ultimele două săptămâni, dar Roâmânia este pe primul loc de aproximativ o lună și jumătate, a spus Rafila.

„Este preocupant, pentru că, după România, urmează la distanță apreciabilă Bulgaria, cu 1,5 decese la 100.000 de locuitori, după care toate țările au o cifră mai mică de 1, unele chiar extrem de mică. Asta demonstrează că pacienții din România care fac infecția cu coronavirus în această perioadă sunt, destul de mulți, din categoia persoanelor cu comorbidități, care sunt dispuse la forme mai grave, cu complicații, și din păcate se ajunge și la deces”, a spus Rafila.

„E un indicator al capacității sistemului de sănătate de a trata aceste cazuri de infecție cu coronavirus într-o țară din Uniunea Europeană. Avem capacitatea să tratăm acești pacienți, dar nu cu succes. Dar cauza nu putem s-o stabilim în acest moment”, a adăugat el.

„Poate fi vorba de o afectare mai mare la pacienții cu comorbidități sau poate fi vorba despre unele unități sanitare care nu reușesc să trateze toți pacienții sau există unele disfuncționalități”, a precizat Rafila.

Medicul mai arată că, pe baza statisticilor ECDC, se vede că România s-a aflat într-o creștere accelerată a numărului de cazuri, alături de Bulgaria, în ultima lună.

„Noi ne-am stabilizat undeva la 85 de cazuri la suta de mii de locuitori, Bulgaria, cu care mergeam umăr la umăr, a reușit să reducă numărul de cazuri la sub 30. Demonstrează că se poate și într-o țară cu un nivel de dezvoltare comparabil cu cel al României să reducă povara bolii și să intre într-o zonă mai confortabilă din punct de vedere al solicitării sistemului de sănătate. Noi în continuare avem un sistem de sănătate sub presiune”, a spus Rafila.

Pe de altă parte, adaugă el, au fost și țări în care evoluția cazurilor a fost „fulminantă”, cum este Spania, care a ajuns la peste 200 de cazuri la 100.000 de locuitori.

„Dar mortalitatea, raportată la numărul populației, este un indicator care trebuie luat în considerare și cred că acolo ar putea fi aduse unele îmbunătățiri”, a spus Rafila, arătând că unele spitale sunt suprasolicitate, iar unitățile de terapie intensivă din unele localități sunt sub presiune.

„Bănuiesc că astfel de suprasolicitări – și ale persoalului medical, sunt oameni care lucrează acolo de mult timp, fără concedii, sub presiune foarte mare – și atunci trebuie să găsim o soluție astfel încât să repartizăm această povară și în alte zone, care sunt mai puțin afectate în acest moment. Asta este opinia mea, bineînțeles”, a spus Rafila.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Paște 2026 în România: Zile frumoase, de primăvară autentică

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică.  Este estimată media săptămânală […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]

Citește mai mult

Actualitate

DNSC: Ce este un atac de tip DDoS? Recomandări

Bogdan Ilea

Publicat

în

DNSC: Ce este un atac de tip DDoS? Recomandări Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra atacurilor de tip DDoS, care pot bloca funcționarea site-urilor, serverelor sau platformelor online prin suprasolicitarea acestora cu un volum foarte mare de trafic. ,, Imaginează-ți o intersecție în care toate direcțiile primesc simultan undă verde, iar traficul […]

Citește mai mult