România a avut a doua cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea
PIB-ul a crescut cu 0,2% în zona euro şi cu 0,3% în Uniunea Europeană în trimestrul al treilea 2018 comparativ cu trimestrul al doilea, statele membre cu cele mai puternice ritmuri de creştere fiind Malta (3,6%) şi România (1,9%), potrivit datelor preliminarii publicate vineri de Eurostat.
Comparativ cu trimestrul al treilea al anului trecut, PIB a crescut cu 1,6% în zona euro şi cu 1,8% în UE.
Consumul final al gospodăriilor a avut o contribuţie pozitivă la creşterea PIB atât în zona euro cât şi în UE, în ambele zone fiind vorba de o contribuţie de 0,1 puncte procentuale, iar contribuţia formării brute de capital a fost uşor pozitivă în ambele zone. Contribuţia balanţei externe la creşterea PIB a fost negativă în zona euro (minus 0,3 puncte procentuale) în zona euro şi neutră în UE. De asemenea, contribuţia stocurilor la creşterea PIB a fost pozitivă atât în zona euro cât şi în UE.
Numărul persoanelor ocupate a crescut cu 0,2% atât în zona euro cât şi în UE în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu trimestrul al doilea. Comparativ cu trimestrul al treilea al anului trecut, numărul persoanelor ocupate a crescut cu 1,3% în zona euro şi cu 1,2% în UE.
În rândul statelor membre, cele mai mari creşteri ale ratelor de ocupare în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea au fost înregistrate în Malta (0,9%), Cipru şi Lituania (0,8%), Luxemburg şi Slovenia (0,7%), iar cele mai semnificative scăderi ale ratelor de ocupare au fost înregistrate în Estonia (minus 0,8%), Bulgaria şi Italia (minus 0,3%), Croaţia şi Polonia (minus 0,2%) şi România (minus 0,1%).
Eurostat estimează că în trimestrul al treilea erau 239,3 milioane persoane ocupate în UE, dintre care 158,3 milioane persoane în zona euro, acestea fiind cele mai mari cifre înregistrate vreodată în ambele zone. Concret, numărul persoanelor ocupate a crescut cu 9,6 milioane în zona euro şi cu 15,2 milioane în UE comparativ cu cele mai scăzute nivele înregistrate în 2013, după criza financiară.
Datele provizorii publicate vineri dimineaţa de Institutul Naţional de Statistică arată că în trimestrul trei 2018, avansul economiei a fost de 4,3% pe seria brută şi 4,1% pe seria ajustată sezonier comparativ cu perioada similară a anului trecut. Faţă de trimestrul doi al acestui an, PIB a consemnat o creştere de 1,9% în termeni reali. De asemenea, în perioada ianuarie – septembrie 2018, Produsul intern brut a crescut cu 4,2%, atât pe seria brută cât şi pe seria ajustată sezonier, faţă de perioada similară a anului trecut.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
România rămâne țara cu cea mai ridicată inflație: Avans anual al prețurilor de 8,6% În Uniunea Europeană, rata anuală a scăzut în luna decembrie până la 2,3%, România fiind în continuare țara cu cea mai ridicată inflație și cu un avans al prețurilor de 8,6%. Acest avans rămâne neschimbat față de luna noiembrie, menționează Oficiul […]
„Școala din spital”: Ministerul Educației selectează profesori pentru a preda pentru elevii care sunt internați. Înscrierile se fac online
„Școala din spital”: Ministerul Educației selectează profesori pentru a preda pentru elevii care sunt internați. Înscrierile se fac online La începutul anului 2026, dascălii pot aplica pentru programul „Școala din spital”, program în care elevii care sunt internați beneficiază de ajutorul cadrelor didactice, acolo unde este cea mai mare nevoie. Ministerul Educației și Cercetării a […]
Ger de crapă pietrele în România: Urmează cea mai grea săptămână din acest an, cu temperaturi care scad până la -21 de grade
Ger de crapă pietrele în România: Urmează cea mai grea săptămână din acest an, cu temperaturi care scad până la -21 de grade Săptămâna în curs va fi marcată din punct de verede meteorologic de ger de crapă pietrele, cu temperaturi de până la -21 de grade C în zonele din nordul țării și în […]