Ştirea zilei

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 ar putea fi ANONIMIZATE. Cum își vor afla elevii notele

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministerul Educației a trimis în decursul zilei de ieri o notă către comisiile județene de Evaluare Națională, prin care le transmite profesorilor din centrele de examen să îi informeze pe elevi “că rezultatele vor fi afișate anonim”.

Petrecerea Divorțaților

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 ar putea să fie anonimizate, pentru prima oară în istoria examenului.

Potrivit surselor Edupedu.ro, schimbarea vine după ce Autoritatea pentru Supravegherea Datelor cu Caracter Personal ar fi cerut Ministerului să respecte regulamentul GDPR, ignorat până acum.

Elevii vor afla astăzi, la examenul de Matematică, codurile individuale în dreptul cărora vor fi publicate notele lor, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro
Primele rezultate de la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate pe 22 iunie 2020

Contactat de Edupedu.ro, Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar, a declarat că în cursul zilei de ieri a avut o întâlnire online cu reprezentanții Ministerului Educației, care “ne-au adus la cunoștință că există posibilitatea anonimizării rezultatelor, pentru părinții care nu vor ca notele obținute de copii să fie publice”.

Nota Ministerului Educației, semnată de directorul general al instituției, prevede însă anonimizarea totală a rezultatelor, indiferent de opțiunea părinților.

“Codurile individuale vor fi distribuite candidaților în cursul zilei de 17 iunie 2020, în momentul predării lucrării scrise” la Matematică, a decis Ministerul Educației, care precizează în nota trimisă comisiilor județene de examen că acest cod individual “al fiecărui candidat generat de aplicația informatică EvNat corespunde numelui și prenumelui“.

Potrivit calendarului de Evaluare Națională 2020, astăzi se încheie examenele pentru cei mai mulți dintre absolvenții claselor a VIII-a. Din cei 172.532 de elevi înscriși la Evaluarea Națională, pentru 10.311 evaluarea continuă și joi, 18 iunie 2020, cu proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Rezultatele de la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate pe 22 iunie 2020, până la ora 14:00. Elevii nemulțumiți de notele de la evaluare pot să depună contestații atât pe 22 iunie – de la ora 16:00- până la ora 19:00, cât și pe 23 iunie (de la ora 8:00 până la ora 12:00).

Rezultatele finale de la Evaluarea Națională 2020 vor fi afișate pe 27 iunie 2020.

Sursa: edupedu.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro

Ioana Oprean

Publicat

în

Comuna Ciugud urma să plătească anual mai mult decât dublu decât în prezent pentru noul sistem de transport public, realizat în parteneriat cu municipiul Alba Iulia: Documentații revizuite „pe genunchi” după o sesizare ziarulunirea.ro Comuna Ciugud urma să acopere, în noul sistem de transport public din Zona Urbană Funcțională Alba Iulia–Ciugud, o compensație anuală de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | 1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

1 Decembrie 2026 la Alba Iulia: Gabriel Pleșa anunță că nu va mai autoriza mitinguri politice de Ziua Națională. „Nu vom mai fi de acord să se întâmple ceea ce s-a întâmplat” Primarul din Alba Iulia, Gabriel Pleșa, a vorbit despre evenimentele și manifestațiile care vor avea loc sau nu în oraș de 1 Decembrie, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a

Ioana Oprean

Publicat

în

Cetatea Alba Carolina: Au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a Vineri, 6 noiembrie 2026, au fost recepționate lucrările de restaurare a Porților a III-a și a IV-a ale Cetății Alba Carolina. Cetatea din Alba Iulia reprezintă unul dintre cele mai importante ansambluri de arhitectură militară de tip Vauban din […]

Citește mai mult