Actualitate

Rezultate finale Bacalaureat 2018: Ministerul Educației afișează, luni, notele absolvenților după contestații

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezultatele finale la Bacalaureat 2018. Ministerul Educației Naționale afișează, luni, 9 iulie, rezultatele la Bacalaureat 2018, după soluționarea contestațiilor, astfel absolvenții de liceu își vor afla notele finale.

Afişarea primelor rezultate s-a făcut în 4 iulie și a fost urmată de depunerea contestaţiilor, în aceeași zi. Între 5 şi 8 iulie au fost soluționate contestaţiile, în timp ce afişarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 9 iulie.

În județul Alba au fost organizate șapte centre de examen: La Colegiul ”Dionisie Pop Marțian, Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel”, Colegiul Tehnic ”Apulum”, (în Alba Iulia), Colegiul Național ”Lucian Blaga” Sebeș, Colegiul Național ”Titu Maiorescu” Aiud, Colegiul Național ”Inochenție Micu Clain” Blaj și Colegiul Național ”Avram Iancu” Câmpeni.

În total, la examen s-au înscris peste 2.400 de candidați.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: susţinerea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, susţinerea tuturor probele scrise şi obţinerea notei 5 la fiecare dintre acestea, obţinerea mediei 6 cel puţin, la probele scrise.

Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat au obţinut media 10 primesc diplomă de merit.

În conformitate cu prevederile metodologice, aplicate începând cu anul 2017, în urma evaluării lucrărilor contestate, „nota iniţială se poate modifica, după caz, prin creştere sau descreştere, prin nota acordată la contestaţii”. Cu alte cuvinte, nota Comisiei de contestaţii este finală, întrucât nu se mai aplică regula celor 0,5 puncte diferenţă între nota de la evaluarea iniţială şi cea de la contestaţii.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat

Bogdan Ilea

Publicat

în

ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]

Citește mai mult

Actualitate

VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje

Bogdan Ilea

Publicat

în

Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje  Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]

Citește mai mult

Actualitate

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”

Bogdan Ilea

Publicat

în

DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”  DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]

Citește mai mult