Politică Administrație

Revoluționarul Mihai Babițchi la aniversarea a 45 de ani a județului Alba: Ion Dumitrel și Mircea Hava fac istorie!

Bogdan Presecan

Publicat

în

Duminică 17 februarie, județul Alba și expresia sa instituțională, Consiliul județean Alba, au împlinit 45 de ani. De la evenimentul festiv la care au participat numeroși foști și actuali lideri ai instituției, nu a lipsit nici revoluționarul Mihai Babițchi, cel care, pentru o scurtă perioadă de timp a fost primul conducător al județului după căderea regimului comunist.

În alocuțiunea sa, Mihai Babițchi i-a lăudat cu fervoare pe cei doi lideri ai administrației locale și ai PD-L – președintele CJ Alba Ion Dumitrel și  primarul Mircea Hava, făcându-le acestora o proiecție aproape eroică.

Vezi mai jos textul integral al alocuțiunii:

“Traversăm și trăim în această clipă un moment cu adevărat de istorie. Nu putem să nu spunem și să nu arătăm că această trăire se datorează, nu știu dacă întâmplător, acestui președinte Ion Dumitrel care a ales să susțină nu numai problemele economice administrative ale județului, cât mai ales pe cele culturale, dânsul agreeând această idee că popoarele, practic supraviețuiesc prin cultură înainte de orice altceva. Acel premiu al Academiei pe care l-a primit pentru această apetență a domniei sale, mă fac să-l aplaud în continuare și spun acest lucru, pentru că pe treptele Consiliului județean, în 22 decembrie 1989, eu jurasem, neștiind cât de efemer poate fi parcursul nostru, jurasem că voi face din județul Alba un vârf în cultură, știință, economie. Ei bine, Ion Dumitrel a preluat practic acea speranță pe care am formulat-o atunci, și acest lucru mă face să privesc cu mai multă îngăduință ceea ce a reușit să facă o parte din reacțiunea care a preluat puterea, în zilele următoare lui decembrie 1989.

Ion Dumitrel acum scrie istorie și rămâne în istorie, după cum, nu pot să nu spun, primarul municipiului Mircea Hava prin ceea ce a reușind redând circuitului turistic Cetatea din Alba Iulia, practic face istorie și reușește să rămână în istorie.

Prezența mea în fruntea județului a fost meteorică, este adevărat, dar cu toată modestia, indiferent de numele meu, am reușit să las o picătură de istorie. Faptul că orașul Alba Iulia este oraș erou al Revoluției din 1989, faptul că există un monument al Revoluției (…) monument considerat cel mai reprezentativ din România (…) și care practic înseamnă că patriotismul fierbinte al oamenilor acestor locuri, îngemănat cu spiritul de sacrificiu și curajul manifestat încă de pe timpul lui Horea, Cloșca și Crișan, și Avram Iancu, au rămas nedezmințite până astăzi în pofida celor 45 de ani de comunism, care a însemnat zdrobirea personalității umane sub biciul totalitarismului”, a spus Mihai Babițchi.

<iframe width=”480″ height=”360″ src=”http://www.youtube.com/embed/4ZU_Rbpz14Y” frameborder=”0″ allowfullscreen></iframe>


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara

Bogdan Ilea

Publicat

în

Fonduri de 1,9 milioane de lei pentru Alba, obținute de social-democrații Corneliu Mureșan, Voicu Vușcan și Adrian Bara Comunitățile din județul Alba vor beneficia de 1,9 milioane de lei, în urma demersurilor secretarului de stat Corneliu Mureșan și ale deputaților social-democrați Voicu Vușcan și Adrian Bara. Suma este prevăzută în bugetul de stat pentru anul […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult