Rămâi conectat

Actualitate

Revoluţionarii au ieșit din nou în stradă: Manifestaţia de la Guvern s-a încheiat după opt ore, fără soluţii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Revoluţionarii au reluat, luni, protestele în Piaţa Victoriei, solicitând Guvernului retragerea Ordonanţei de Urgenţă prin care ei sunt obligaţi să obţină noi certificate prin care să ateste că au avut „un rol determinant” la Revoluţie. Protestul s-a încheiat după aproape opt ore, fără a fi înregistrate incidente, dar şi fără a fi găsite soluţii în urma negocierilor pe care aceştia le-au avut cu miniştrii Darius Vâlcov şi Liviu Pop.

Potrivit MEDIAFAX, reprezentanţii revoluţionarilor au discutat cu ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, şi cu ministrul delegat pentru Dialog social, Liviu Pop, însă negocierile au eşuat.

Nu am ajuns la nicio rezolvare. Se continuă protestele şi greva foamei până când problemele noastre se vor rezolva. Ei recunosc că ordonanţa pe care au dat-o e de doi bani, dar îl iubesc pe Adrian Sanda (şeful Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, n.r.) şi nu vor să îl demită. Pe noi ne interesează să retragă ordonanţa. Am lăsat de la noi şi am solicitat să anuleze articolul care prevede introducerea certificatului cu rol determinant şi să anuleze acea perioadă, 14 – 22 decembrie, pentru că este o aberaţie„, a declarat pentru MEDIAFAX, Dorin Popa, unul dintre reprezentanţii revoluţionarilor.

El a precizat că „la negocieri nu s-a întâmplat nimic”, astfel că revoluţionarii continuă să ceară intervenţia preşedintelui Klaus Johannis, dar şi o întâlnire cu premierul Victor Ponta.

Popa a precizat că trei dintre revoluţionari au fost nevoiţi să renunţe la greva foamei din cauza problemelor grave de sănătate, însă alte opt persoane continuă această formă de protest.

Revoluţionarii au scandat „Jos Ponta” şi au avut steaguri şi bannere pe care scria „Ponta, nu mai schimba legile”, „România civică, România cetăţenilor”, „Nu există Revoluţie fără revoluţionari”. Unii dintre revoluţionari au avut veste pe care scria „Greva foamei”, iar pe unele erau trecute şi vârstele protestatarilor.

Protestatarii au stat într-o zonă încercuită cu garduri având în apropiere dispozitive de jandarmi, echipe de jandarmi putând fi văzute şi în zonele din apropierea Pieţei Victoria. Protestul a fost autorizat până la ora 17.00, pentru 2.000 de persoane.

Revoluţionarii spuneau, săptămâna trecută, că sunt nemulţumiţi că nu au primit un răspuns de la premier şi că vor continua protestul la sediul Guvernului şi greva foamei, până când va fi retrasă OUG privind obligativitatea obţinerii de noi certificate.

Dorin Popa, unul dintre reprezentanţii revoluţionarilor, care a intrat în greva foamei şi a participat în 6 ianuarie la discuţiile cu ministrul delegat pentru Dialog Social Liviu Pop, a declarat, pentru MEDIAFAX, că premierul Victor Ponta nu le-a transmis niciun mesaj privind revendicările lor. Acesta a precizat că revoluţionarii nu mai sunt dispuşi să discute modificarea ordonanţei, ci solicită retragerea actului normativ, mai ales că Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, le-a confirmat faptul că orice ordonanţă de urgenţă poate fi retrasă de către cel care a emis-o.

Ordonanţa de urgenţă privind revoluţionarii conţine aberaţii şi erori materiale, „erori impardonabile”, declara ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, după discuţiile cu reprezentanţii revoluţionarilor, cărora le-a spus că va solicita eliminarea acestor prevederi din actul normativ.

Liviu Pop le-a promis reprezentanţilor revoluţionarilor că-i va cere premierului Victor Ponta „să fie eliminate acele aberaţii şi erori materiale care, potrivit secretarului de stat Adrian Sanda, există”. Ministrul delegat a mai spus, la finalul discuţiilor, că speră să existe o modificare rapidă a OUG, astfel încât cei îndreptăţiţi să fie plătiţi cât mai repede, mai ales că în buget sunt prevăzute sumele necesare.

Liviu Pop a susţinut anterior că retragerea OUG nu poate fi operabilă, însă, în Parlament, pe traseul legislativ, se vor putea face eventuale corecturi.

Sute de revoluţionari au protestat, săptămâna trecută, în Piaţa Victoriei. În urma acestui protest, premierul Victor Ponta a cerut Corpului de control să verifice activitatea Secretariatului de Stat pentru Revoluţionari începând din 1990, în principal modul în care au fost acordate certificate de revoluţionar, au declarat surse din Guvern.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că vor fi obligaţi să obţină, pentru indemnizaţii, noi certificate prin care să ateste că au avut „un rol determinant” la Revoluţie, după cum a decis Guvernul la sfârşitul anului trecut.

Decizia a fost luată după ce agenţia MEDIAFAX a semnalat faptul că Guvernul a decis să amâne pentru următorii doi ani, până în 2017, plata indemnizaţiilor reparatorii la care au dreptul revoluţionarii care, în decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri de oameni, construind şi menţinând baricade împotriva forţelor regimului comunist. Ministrul Finanţelor, Darius Vâlcov, a afirmat atunci că a fost „o greşeală” a Ministerului Finanţelor şi că la Monitorul Oficial va fi transmisă o erată.

Erata a fost transmisă şi publicată în Monitorul Oficial, dar Guvernul a intervenit cu o ordonanţă de urgenţă, stabilind că acei revoluţionari care au condus grupuri de oameni şi au ridica baricade trebuie să obţină un nou certificat care să le ateste meritele.

Practic, Executivul a introdus un nou titlu de revoluţionar, cel de „Luptător cu Rol Determinant”.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma

Ziarul Unirea

Publicat

în

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice: Cum funcționează noul concept de plată cu tichete și cum poate fi accesată platforma O noutate pe piaţa muncii a fost anunţată marţi, 23 aprilie, de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea