Revine TAXA AUTO DE MEDIU? Precizări ale ministrului Mediului cu privire la o astfel de măsură
Revine TAXA AUTO DE MEDIU? Precizări ale ministrului Mediului cu privire la o astfel de măsură
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, afirmă, în contextul ţintelor la nivel european privind trecerea la maşini electrice în următorii ani, că, în condiţiile în care peste o treime dintre autovehiculele înmatriculate în România sunt mai vechi de 17 ani şi având în vedere diferenţa de cost dintre o maşină veche şi una electrică, ţara noastră trebuie să facă studii de impact şi să decidă „forme de sprijin” pentru persoanele care nu îşi pot permite cumpărarea unei maşini nepoluante.
Întrebat, joi, dacă autorităţile iau în calcul introducerea unei noi taxe pentru autovehiculele vechi, în contextul în care la nivelul Uniunii Europene ţinta este trecerea la maşinile nepoluante, ministrul Mediului a răspuns că este nevoie de un calcul privind impactul acestor decizii atât asupra economiei, cât şi asupra cetăţenilor.
„România este ţara în care 39,1% din maşini au o vârstă mai mare de 17 ani. Este ţara care va fi afectată serios de tot ce înseamnă aceste obiective pe termen mediu şi lung ale Uniunii Europene. Văzând ambiţiile şi ţintele la nivel european, lucrurile sunt şi mai complexe. Noi am vorbit la începutul anului despre o consultare publică referitoare la o taxă de poluare.
Această consultare publică devine şi mai urgentă pentru că, dincolo de o eventuală taxă, trebuie să vedem care este impactul acestor obiective la nivel european asupra industriei. Ministerul Mediului trebuie să ofere aceste informaţii şi trebuie să fie cureaua de legătură între celelalte ministere şi Comisie (Europeană – n.r.). Deci noi trebuie să aducem aceste ţinte la nivel naţional, să prezentăm Ministerului Economiei acele obiective care vor afecta producţia de energie, să prezentăm Ministerului Energiei pe energie, economie tot ce înseamnă reducerea ţintelor şi ramurile industriale care vor fi afectate. Trebuie să prezentăm ţintele şi intenţiile Comisiei Ministerului Dezvoltării pe tot ce înseamnă spaţiu locativ. Trebuie să prezentăm Ministerului Transporturilor acele ţinte care vor afecta mobilitatea la nivel naţional şi care vor fi ţinte clare de atins şi pentru România în ceea ce priveşte parcul auto”, a afirmat Tanczos, într-o conferinţă de presă.
El a arătat că, în acest context, prioritară devine ideea sprijinirii persoanelor vulnerabile pentru ca acestea să îşi poată cumpăra autovehicule nepoluante.
„Am vorbit inclusiv cu colegii mei miniştri despre acest parc auto care este alimentat în mod continuu din Europa prin achiziţionarea sau aducerea maşinilor second hand. Aceste ţinte vor bulversa piaţa maşinilor second hand în toată Europa. Efectele sunt greu de previzionat în momentul de faţă. Un lucru este cert: România trebuie să folosească la maxim Fondul social european pentru sprijinirea acelor cetăţeni care sunt vulnerabili. Trebuie să găsim soluţii naţionale prin Fondul pentru mediu pentru a susţine cetăţenii vulnerabili în faţa acestor schimbări. Nu se mai pune neapărat problema taxării. Problema cea mai mare în momentul de faţă este forma de sprijin pe care statul membru România poate să o pună în practică în sprijinul cetăţenilor vulnerabili. Diferenţele de preţ sunt uriaşe între maşinile electrice şi cele clasice. Diferenţele sunt şi mai mari în cazul în care vorbim despre maşina second hand pe care şi-o permite un cetăţean român şi maşina electrică care va fi maşină nouă, singura opţiune din 2035 încolo. Deci nu se mai vorbeşte strict despre intenţia statului membru România sau despre iniţiativele şi viziunile Ministerului Mediu din România, vorbim despre programe ample, un ansamblu de măsuri la nivel european care vor afecta nu doar parcul auto, ci şi toate ramurile industriale”, a adăugat Tanczos Barna.
Ministrul Mediului a arătat că este nevoie de studii care să arate impactul acestor măsuri, inclusiv despre un studiu care să arate care va fi impactul asupra bugetului pentru susţinerea cetăţenilor vulnerabili.
„Va trebui să găsim soluţii pentru a finanţa această tranziţie la un transport nepoluant şi în România, lucru care va costa foarte mult”, a mai declarat acesta.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Ministrul Mediului: Creșterea salinității pe Târnava Mică se va propaga în aval. SGA Alba face deversări din lacul de acumulare de la Mihoești pentru atenuarea salinității pe râul Mureș
Ministrul Mediului: Creșterea salinității pe Târnava Mică se va propaga în aval. SGA Alba face deversări din lacul de acumulare de la Mihoești pentru atenuarea salinității pe râul Mureș Fenomenul de creștere a salinității înregistrat pe râul Târnava Mică se va propaga în aval, diminuându-se pe măsura trecerii timpului, a declarat, joi, 12 iunie 2025, […]
VIDEO | Dumitru Prunariu și Florin-Călin Păun, cetățeni de onoare ai municipiului Alba Iulia: Distincțiile, decernate în cadrul unei ceremonii la Sala Unirii
Dumitru Prunariu și Florin-Călin Păun, cetățeni de onoare ai municipiului Alba Iulia: Distincțiile, decernate în cadrul unei ceremonii la Sala Unirii Dumitru Prunariu și Florin-Călin Păun au devenit cetăţeni de onoare ai municipiului Alba Iulia, distincţiile fiind înmânate în această seară, în cadrul unei ceremonii speciale organizată la Sala Unirii. Citește și: PROGRAMUL Alba Fest […]
VIDEO | Gest de pus în cărțile de istorie: Un profesor a îngenuncheat în fața unei clase de absolvenți la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia
Gest de pus în cărțile de istorie: Un profesor a îngenuncheat în fața unei clase de absolvenți la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia Un gest rar și cu puternică încărcătură emoțională s-a consemnat, joi, 12 iunie 2025, în timpul festivității de absolvire a promoției 2025 de la Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia. Un […]