Revenirea sașilor plecați în urmă cu peste 30 de ani, înapoi în Alba, influențează piața imobiliară din satele unde au locuit

Revenirea sașilor plecați în urmă cu peste 30 de ani, înapoi în Alba, influențează piața imobiliară din satele unde au locuit

În Alba sunt câteva sate care în trecut aveau o populație majoritar săsească. Pentru mulți dintre cei plecați în Germania, România este, în continuare, acasă.

Periodic, localitățile lăsate în urmă prind viață datorită celor plecați în urmă cu peste 30 de ani. Mulți și-au renovat casele, care păstrează arhitectură tradițională și vin în locurile natale de câte ori pot. Dornici sa păstreze tradiția, își aduc și copiii sau nepoții. Casele săsești se pot evidenția foarte ușor pentru că sunt bine îngrijite și vopsite în culori vii. În interior păstrează obiecte de mobilier vechi de peste 50 de ani, pe care, unii dintre ei, le aveau și atunci când erau copii.

Influențele sașilor la Gârbova și Șona

Unul dintre satele care cunoaște un veritabil reviniment, atât economic cât și cultural, de pe urmă întoarcerii sașilor este Gârbova. Unele case săsești de aici, proaspăt renovate, valorează în prezent până la 100.000 de euro. În comună mai locuiesc permanent, în prezent, mai puțin de 10 persoane de etnie germană, în familii mixte. În zona Tarnavelor se află satul Șona, locuit timp de secole aproape în totalitate numai de sași. Și aici se mai află, în prezent, câțiva locuitori de etnie germană, dar vechea comunitate și-a lăsat amprenta pentru totdeauna în localitatea de pe Valea Tarnavei Mici. Sașii reîntorși au reeditat un obicei unic în Transilvania, ”La Șipote”, desfășurat, de obicei, în duminică înainte de Rusalii. Obiceiul datează de la mijlocul secolului al XIX-lea, după ce sătenii au cumpărat terenurile agricole de la nobili, fiind în mod deosebit interesați să întrețină cele opt șipote (izvoare – n.r.) de pe hotarul satului, pentru a avea apă de băut atunci când mergeau la munci agricole. Din păcate, acum nu mai există niciun izvor din cele opt, odată cu plecarea sașilor acestea secând, nemaifiind întreținute.

”Țighidișurile” de la Jidvei

Jidvei este o comună învecinată cu Șona, unde, de asemenea, sașii au avut o comunitate importantă. Mulți și-au recăpătat casele, le-au modernizat și revin din Germania ori de câte ori au ocazia. Și aici se desfășura în trecut un obicei specific populației săsești. Sărbătoarea Carnilejului (Fasching, în germană) datează din anul 1866 și s-a păstrat până în anul 1995, ultima dată când s-a mai organizat manifestarea tradițională. Ulterior, nu s-a mai putut ține dintr-un motiv foarte simplu: au rămas prea puțini sași în Jidvei pentru a se mai putea realiza obiceiul, vechi de peste 150 de ani. În prezent, mai trăiesc aici doar câteva familii mixte. Sașii care locuiau în comună erau împărțiți în șase „țighidișuri” (vecinătăți). Evenimentul ținea trei zile, iar punctul culminant era în ultima zi, duminică. Dimineață mergeau la biserică, apoi se adunau în locația stabilită. Aici erau prezentate măștile și se pregăteau de marșul prin sat. Obicieiul era, de fapt, un carnaval local, participanții imbracandu-se și purtând măști și costumandu-se în diferite personaje. Duminca, cei care participau la carnaval umblau din tighidis în tighidis pentru a-și ura „Liebe und Einigkeit” – iubire și unitate. Apoi, toți sașii încoronați mergeau în față primăriei, unde erau întâmpinați de primarul comunei și își prezentau măștile, se țineau discursurile, se recitau poezii și se cânta, după care era aleasă cea mai frumoasă masca.

Același fenomen de revenire a sașilor se derulează și la Vingard, doar că la o scară mai mică. Satul era cândva populat în proporție de 60 la sută de sași, dar astăzi numărul acestora este nesemnificativ. În trecut, Vingard-ul a fost comună, dar în anul 1968, după reîmpărțirea administrativ – teritorială, a fost coborât la rangul de sat. Cu toate acestea, localitatea s-a făcut cunoscută prin două caracteristici: vinul bun de aici și sașii majoritari. Dacă vinul a rămas același, despre numărul sașilor nu se poate spune acest lucru. Din 450 de suflete germane câte existau în 1989, acum, în Vingard au mai rămas cinci etnici germani.

Cum au ajuns sașii în Transilvania

Potrivit istoricilor sașii sunt o populație de origine etnică germană, stabilită în sudul și în nord-estul Transilvaniei începând cu mijlocul secolului al XII-lea. Colonizarea a fost inițiată de regele Geza al II-lea al Ungariei, fiind justificată, în esență, prin rațiuni de ordin economic și militar. Timp de câteva decenii, sarcina principala a coloniștilor germani a fost apărarea graniței Regatului Ungar din sudul Transilvaniei. Denumirea de „sași” dată coloniștilor este atestată documentar în 1206, când regele Andrei al II-lea al Ungariei a conferit privilegii sașilor din Cricău, Ighiu și Romoș (Hunedoara) și le-a asigurat un statut juridic propriu. Deoarece în cancelaria regală s-a încetățenit denumirea de ”sas”, germanii din Ardeal au fost denumiți în mod unitar sași. Zonele locuite de aceștia se regăsesc în sudul și nordul Podișului Transilvaniei și la este de munții Perșani, în Țara Bârsei.

După ce s-au așezat și s-au stabilit în Transilvania, treptat, au început să se constituie scaunele săsești, un tip de organisme administrativ-teritoriale cu drept de judecată. Inițial au existat 7 scaune ale provinciei Sibiu: Orăștie, Sebeș, Miercurea, Sibiu, Nocrich, Cincu și Rupea. Lor li s-au adăugat ulterior cele Două Scaune Mediaș și Șeica și Sighișoara. Cele 10 scaune din sudul Transilvaniei, împreună cu districtele Brașov și Bistrița, au format în secolul XV Universitatea Săsească, adică o unitate administrativă cu putere asupra tuturor comunităților săsești, începând din 1486 – 1487.

Dorin ȚIMONEA

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI