Reunire la Industria Galda de Jos, cu 22 de jucători și obiectiv menținerea în Liga a 3-a
Industria Galda de Jos, cea mai grăbită dintre competitoarele județene a avut astăzi primul antrenament estival, sub comanda antrenorulu
i Paul Ciucă regăsindu-se 22 de jucători.
„Plecăm la drum cu aceleași gânduri, să avem un campionat liniștit și fără emoții în privința retrogradării. După ce vom rezolva acest aspect, al menținerii în Liga a 3-a, ne gândim la un loc cât mai sus în clasament„, a declarat antrenorul Paul Ciucă.
*Ștef curtat de Performanța Ighiu
O adevărată problemă pentru Industria este portarul Cătălin Ștef. Acesta s-a prezentat la pregătire, dar nu s-a antrenat, purtând doar discuții cu oficialii găldeni. Ștef este curtat insistent de Performanța Ighiu, nou-promovată în Liga a 3-a, dar mai are încă un an contract cu Industria, formație ce nu renunță la serviciile sale, fără o anumită sumă. În funcție de decizia lui Cătălin Ștef, Industria va demara tratativele pentru un nou portar, o variantă fiind Stănilă (Șurianu Sebeș).
*Tineri de la CS Ocna Mureș
Noutățile s-au numit Cernea (revenit de la FCM Baia Mare), împreună cu tinerii Olălău (Performanța Ighiu), Vonya (FC Micești), Rațiu (ex-Navobi Alba Iulia și Rival Alba Iulia), Mureșan, Lepșa și Dandoș (toți de la CS Ocna Mureș).
Au mai răspuns prezent Necreală, Haiduc, Al. Man, Frențiu, R. Lungu, P. Medrea, Goangă, Voica, Baghiu, A. Câmpean, Bodea, Cioară, Nicoară; au absentat motivat din diverse motive M. Ordean, M. Bogdan, Căt. Ivașcu, Cr. Ivașcu, M. Chirilă, D. Lupșan (învoiți), Apetri (plecat în Germania).
Comparativ cu lotul vechi, D. Stanciu și M. Bota nu s-au mai prezentat.
Primul amical este programat în 11 iulie, acasă cu Viitorul Răhău.
Foto: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației Române, fără emoții, și în următorii 4 ani
Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia), ales în Comitetul Executiv al FRF pentru al treilea mandat consecutiv | Răzvan Burleanu, președinte al Federației, fără emoții, și în următorii 4 ani Mihai Dăscălescu (CSM Unirea Alba Iulia) va fi și în următorii 4 ani membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal, din postura de […]
Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie!
Start fulminant de retur în SuperLiga Alba: derby-uri la Ocna Mureș și Ighiu, sâmbătă, 21 martie, la ora 11.00! Start fulminant de retur în SuperLiga Alba, cu două derby-uri, la Ocna Mureș și Ighiu, în prima etapă a primăverii. Citește și: Viitorul Vama Seacă, retragere din SuperLiga Alba! Programul returului, modificat, sezonul se va relua doar […]
Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș
Aiudeanul Bogdan Andone, desemnat antrenorul etapei de LPF! Parcurs senzațional realizat de nou-promovata FC Argeș Bogdan Andone este antrenorul momentului pe prima scenă, nou-promovata FC Argeș dinamizând lupta la titlu în Superliga, după victoria de la Craiova Citește și: Antrenorul aiudean Bogdan Andone a promovat cu FC Argeș pe prima scenă! În derby-ul nebun de […]