Reţeta tradiţională

La vremea când Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) trage semnale de alarmă privind o iminentă criză alimentară într-un viitor nu foarte îndepărtat, explicabilă dacă ne gândim la ritmul de creştere al populaţiei globului, în România apetitul pentru mâncare pare mai mare decât oricând. Şi nu-i puţin lucru dacă ne gândim că oricum, de când ne ştim, preocuparea pentru bunăstarea stomacului ne situează printre gurmanzii Europei. Asta ca să ne limităm la bătrânul continent. Nu este sfârşit de săptămână lăsat de Dumnezeu fără să auzim că undeva în ţară are loc măcar un târg de produse tradiţionale sau un festival dedicat vreunei legume, vreunui mezel, brânze sau băuturi alcoolice, acţiuni dedicate desigur promovării turistice a localităţii, a zonei unde sunt organizate. De parcă altceva nici nu avem de promovat într-o ţară plină de frumuseţi naturale, de vestigii istorice sau de izvoare minerale, ca să dau doar câteva exemple de direcţii spre care ar trebui să se îndrepte atenţia edililor dornici să-şi scoată urbea în evidenţă. Atenţie, nu spun că arta culinară nu face parte din zestrea culturală a unui popor, ci spun doar că nu te poţi baza numai pe ea ca să câştigi renume. Oare câţi vizitatori ar fi adus celebrii cârnaţi de Pleşcoi judeţului Buzău, în general şi Pleşcoiului, în special? În noianul acesta de activităţi dedicate mâncăcioşilor o caracteristică prinde tot mai multă importanţă – reţeta tradiţională. Să fie acesta un semn al abandonării fast-food-ului? Sper că da!
Recursul la tradiţie nu se aplică numai mâncării. În toate oraşele mai răsărite au apărut târgurile de antichităţi (multe dintre exponate doar vechituri, dar asta e o problemă de rezolvat între cumpărători şi vânzători) semn al unui curent retro destul de viguros. Nici politica nu iese din tendinţe! Gândiţi-vă numai la tevatura şi patimile pe care le-a stârnit aniversarea de 90 de ani a fostului suveran MS Mihai I al României. Sunt destui cei care cred că reinstaurarea monarhiei ar fi o soluţie pentru îmbunătăţirea situaţiei politice şi economice. Eu mă îndoiesc de vreme ce avem în vedere o monarhie mai mult reprezentativă decât executivă. Adică am cheltui, pentru ce? Pentru o ipotetică creştere a prestigiului internaţional? Dar romii, ca să dau doar un exemplu, la fel se vor comporta prin străinătate fie că România este republică sau monarhie! Cei deranjaţi de ei îşi vor schimba părerea doar pentru că suveranul lor (să luăm o monarhie ca studiu de caz), care este rudă cu eventual suveranul nostru, le-o cere?
Tot mergând pe firul tradiţiei iată că am ajuns la un alt subiect politic şi tradiţional totodată: PNŢCD. Continuator al PNŢ, unul dintre partidele cele mai importante ale României interbelice, actualul PNŢCD a făcut ce a făcut şi în doar două decenii a ajuns dintr-un partid parlamentar şi guvernamental un partid scindat, măcinat de scandaluri şi în pragul suspendării în marea familie a popularilor europeni. Astăzi Adunarea Politică a Partidului Popular European va decide asupra propunerii de suspendare a PNŢCD până la lămurirea disputelor privind conducerea acestui partid. Vă reamintim că sunt deja câţiva ani de când există două facţiuni rivale, mai degrabă două PNŢCD-uri, cel condus de Vasile Lupu şi cel condus de Victor Ciorbea, fiecare considerând că el este cel legitim. Recunoaşteţi aici reţeta tradiţională a luptei pentru întâietate oriunde şi cu orice preţ, chiar şi într-un partid aproape inexistent în preferinţele electoratului şi cu preţul maculării într-o tot mai mare măsură a unei moşteniri istorice?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI