Connect with us
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Ştirea zilei

RER Vest, amendă de 75.000 de lei pentru deversarea apelor uzate într-un pârâu. Tribunalul: Confundarea conductelor este „complet necredibilă”

Ziarul Unirea

Published

on

PSD - Alegeri Parlamentare 2024

RER Vest, amendă de 75.000 de lei pentru deversarea apelor uzate într-un pârâu. Tribunalul: Confundarea conductelor este „complet necredibilă”

USR - Alegeri Parlamentare 2024

RER Vest a pierdut procesul cu Garda de Mediu Alba pentru o amendă de 75.000 de lei. Operatorul de salubritate a invocat faptul că în timpul controlului comisarii de mediu ar fi confundat conducta prin care se deversau apele epurate într-un pârâu *Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs

Tribunalul Bihor a pronunțat Hotărârea nr. 424/02.08.2023, în procesul intentat Comisariatului Județean Alba al Gărzii Naționale de Mediu (GNM Alba) de către RER Vest Oradea, prin care firma de salubritate a cerut anularea în contencios administrativ a notei de constatare nr. 6/06.04.2022 în urma unui control efectuat la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Galda de Jos (CMID), pe care aceasta îl administrează.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Potrivit hotărârii postate pe portalul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii, coroborate cu prevederile autorizației integrate de mediu nr. AB 1/20.03.2019, în baza notei de constatare a GNM Alba, RER Vest a fost amendată cu suma de 75.000 de lei „pentru că nu a efectuat în februarie şi martie 2022 analize de laborator pentru apele uzate epurate evacuate în pârâul Dăneț şi nici monitorizarea semestrială prevăzută în autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 414/2021”.

Apărarea RER Vest

În apărarea sa, RER Vest a invocat faptul că în timpul controlului, cei 2 agenți constatatori ai GNM Alba ar fi identificat în mod eronat conducta prin care se deversau apele uzate epurate (permeat – apa curată rezultată în urma epurării) în pârâul Dăneț.

„Cu ocazia controlului în teren, nu a fost corect identificată conducta cu privire la care se reține că prin ea se scurgea apa curată în emisar ca fiind «conducta de evacuare din bazinul de permeat. (…) În consecință, în esență, criticile vizează reținerea greșită a lipsei analizelor pentru apele uzate epurate descărcate în pârâul Dăneț, în condițiile în care nu au fost deversate de către societate ape uzate epurate în acest pârâu și necesitatea efectuării analizelor este impusă «înainte de deversarea în emisar». (…) În concluzie, contrar aspectelor menționate în nota de constatare de către comisarii GNM – CJ Alba nu se poate stabili în sarcina societății RER Vest SA încălcarea obligațiilor reținute”, scrie hotărârea instanței despre punctul de vedere al operatorului.

„A fost verificată deversarea apei uzuale epurate în pârâul Dăneț. La data controlului, apa epurată curgea încet în emisar. Apa nu avea miros urât şi era clară. Pe lângă deversarea apei epurate, s-a constatat existența a încă două conducte. Din declaraţia şefului CMID rezultă că prin cele două conducte sunt evacuate apele pluviale, după ce trec prin separatorul de hidrocarburi. La data controlului, pe conductele mai sus menţionate nu curgea apă, dar sunt urme de scurgeri, depuneri închise la culoare”, susține GNM Alba.

„În continuare, după verificarea documentelor, prin nota de constatare s-a reţinut că, în luna ianuarie 2022, s-a transportat la Apa CTTA Alba Iulia cantitatea de 589,50 m.c. de levigat, iar la staţia de epurare proprie a intrat o cantitate de 0 (n.a. – zero) m.c. În luna februarie, s-a transportat la Apa CTTA Alba Iulia cantitatea de 533,55 m.c., iar la staţia de epurare proprie a intrat o cantitate de 234,48 m.c. În luna martie, s-a transportat la Apa CTTA Alba Iulia cantitatea de 655,2 m.c., iar la staţia de epurare proprie a intrat o cantitate de 389,7 m.c.

În luna aprilie, până la data controlului, s-a transportat la Apa CTTA Alba Iulia cantitatea de 68,55 m.c., iar la staţia de epurare proprie a intrat o cantitate de 92,89 m.c.”, scrie hotărârea.

GNM Alba a precizat că, potrivit autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 414/15.12.2021, compania RER Vest era OBLIGATĂ să monitorizeze apa uzată epurată ÎNAINTE DE EVACUARE în emisar (pârâul Dăneț), pentru unii indicatori lunar, iar pentru alții trimestrial sau semestrial, după caz, „evacuarea permeatului în emisar se face DOAR DACĂ buletinele de analiză relevă o calitate corespunzătoare a acestuia”. GNM Alba susține că societatea nu a efectuat nicio analiză pentru apele uzate epurate și descărcate în pârâul Dăneț, „faptă ce încalcă prevederile autorizaţiei de gospodărire a apelor nr. 414/2021 şi ale Legii nr. 107/1996”.

Tribunalul: confundarea conductelor este „complet necredibilă”

Tribunalul consideră că, prin nota de constatare nr. 68/06.04.2022, comisarii de mediu au identificat în mod corect locul de deversare în emisar (în pârâul Dăneț) a permeatului (apelor uzate epurate) prin staţia de epurare a reclamantei. Pentru a aprecia în acest fel, Tribunalul consideră complet necredibilă susţinerea reclamantei referitoare la necunoaşterea exactă a sistemului de tuburi şi conducte existent în locaţia supusă controlului. Dimpotrivă, Tribunalul are convingerea fermă că reclamanta, în calitate de administrator al C.M.I.D., cunoştea sau era obligată să cunoască situaţia concretă a fiecărei conducte aflate în locaţia respectivă.

Din textul de 38 de pagini al hotărârii reiese că Tribunalul consideră că identificarea greşită a scurgerii în pârâul Dăneț a apei uzate epurate este exclusă, pe de o parte, din cauză că și la cele două controale anterioare, când agenții constatatori au fost însoțiți de un alt delegat al RER Vest, comisarii de mediu au indicat exact aceeași conductă de deversare a apelor uzate epurate ca la inspecția din 6 aprilie 2022, iar pe de altă parte, reprezentantul firmei, care i-a însoțit pe comisarii GNM Alba pe timpul controlului, „avea tot interesul de a prezenta instanţei o stare de fapt care să o favorizeze pe reclamantă”. Mai mult, orice confuzie ar fi putut fi semnalată de RER Vest atât prin obiecțiuni la nota de constatare, cât și în plângerea prealabilă sau și în cererea de chemare în judecată, or „reclamanta nu a invocat o astfel de confuzie”, „o asemenea susţinere a reclamantei apărând abia la finalul prezentului proces”.

„Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei mai sus indicat, societatea a formulat plângere contravenţională, aflată pe rolul Judecătoriei (…). Nota de constatare atacată este un act de control întocmit potrivit Normelor de inspecţie şi control ale GNM, aprobate prin Ordinul MM nr. 464/2009, cu modificările ulterioare, care poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ, iar procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care reclamanta a fost sancţionată cu amendă contravenţională este un act sancţionator, întocmit în conformitate cu prevederile OG nr. 2/2001, act normativ cu caracter special în materia contravenţiilor, care prevede în mod derogatoriu de la dreptul comun, calea de atac a plângerii contravenţionale.

Întrucât aspectele consemnate în nota de constatare nr. 68/06.04.2022, înregistrată la GNM-CJ Alba cu nr. 146/06.04.2022, sunt rezultatul verificării nemijlocite în teren a activităţii desfăşurate de societate, în prezența reprezentanţilor acesteia care au însoţit în permanenţă echipa de comisari şi au oferit explicaţii cu privire la dotările existente pe amplasament, precum şi a analizei documentelor puse la dispoziţie de către operatorul economic, consideră că actul de control este legal”, se mai arată în hotărârea magistraților bihoreni.

În concluzie, Tribunalul Bihor a respins cererea de chemare în judecată a RER Vest, care a putut face recurs în termenul legal la aceeași instanță. (R.G.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Advertisement

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 19 NOIEMBRIE 2024: 488 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș

Ziarul Unirea

Published

on

LOCURI de MUNCĂ în județul Alba, la data de 19 NOIEMBRIE 2024: 488 posturi sunt disponibile în Alba Iulia, Aiud, Blaj, Câmpeni, Cugir, Ocna Mureș și Sebeș Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă pot viziona ofertele accesând www.anofm.ro, selectați AJOFM Alba, secțiunea Persoane fizice – Locuri de muncă vacante sau se pot prezenta […]

Continue Reading

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea