Actualitate

Reprezentanțele Registrului Auto Român vor avea, în fiecare zi de joi, program de lucru cu publicul în intervalul 8.00 – 20.00

Ioana Oprean

Publicat

în

Începând din luna februarie, programul de lucru cu publicul al reprezentanțelor Registrului Auto Român va fi modificat, o zi pe săptămână. Astfel, în fiecare zi de joi, clienții vor putea beneficia de serviciile RAR până la ora 20.00, măsură posibilă prin decalarea corespunzătoare a programului de lucru pentru o anumită parte din angajații RAR.

reprezentanta RAR„Considerăm că este o decizie firească din partea unei instituții care își respectă clienții, întrucât există persoane care nu își pot neglija unele activități în prima parte a zilei. În funcție de interesul publicului față de această inițiativă, vom evalua posibilitatea extinderii ei”, declară ing. George Dincă, Directorul General al Registrului Auto Român.

În prezent, în reprezentanțele RAR, programul cu publicul se desfășoară în intervalul orar 8.00 – 16.00 de luni până joi, respectiv 8.00 – 13.30 în zilele de vineri.

Vă reamintim că obținerea unei programări pentru activitățile RAR este posibilă în două moduri:
– Completând corect și complet toate datele din formularul pus la dispoziție pe pagina www.rarom.ro
– Apelând serviciul Call Center la numărul cu tarif normal 021-9672. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare

Ioana Oprean

Publicat

în

Recomandări ANSVSA pentru depozitarea corectă a alimentelor în frigider. Măsuri esențiale pentru siguranța cumpărătorilor și reducerea risipei alimentare Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) transmite, în contextul eforturilor naționale de reducere a risipei alimentare și de prevenire a toxiinfecțiilor alimentare, un set extins de recomandări tehnice pentru gestionarea corectă a segmentului frigorific […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi VREMEA de Paște 2026 în România: Zile frumoase, de primăvară autentică

Ioana Oprean

Publicat

în

Cum va fi VREMEA de Paște 2026: Zile frumoase, de primăvară autentică Meteorologii europeni au actualizat estimările pentru perioada 16 martie – 13 aprilie 2026, realizate de ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată, care arată că vremea de Paște 2026 în România va fi frumoasă, de primăvară autentică.  Este estimată media săptămânală […]

Citește mai mult

Actualitate

FOTO | Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nadia Comăneci, premiată la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal 1976: „Sportul are puterea să schimbe lumea” Nadia Comăneci, legendă a gimnasticii mondiale și prima sportivă notată cu 10 perfect la Jocurile Olimpice, a efectuat, luni și marți, o vizită oficială de două zile la Parlamentul European, în […]

Citește mai mult