Renovarea clădirilor istorice cu destinația de locuință este mai scumpă. Din 16 august 2018 au fost modificate tarifele avizelor de specialitate necesare
Din 16 august 2018 au fost modificate tarifele avizelor de specialitate necesare pentru renovarea imobilelor aflate în zonele de protecție a monumentelor istorice și în zonele construite protejate. Mai exact, cuantumul noului tarif unic face ca renovarea clădirilor istorice să fie mai scumpă pentru locuințe și mai ieftină pentru locațiile în care se desfășoară activități economice.
Măsura este reglementată prin Ordinul nr. 2515/2018 privind stabilirea cuantumului tarifelor pentru emiterea avizelor de specialitate necesare pentru intervențiile asupra imobilelor aflate în zonele de protecție a monumentelor istorice și în zonele construite protejate
Actul normativ a abrogat Ordinul nr. 2664/2010, care stabilea tarife diferenţiate:
*1 leu/m2 suprafață desfășurată pentru clădiri cu destinația de locuință, sănătate, învățământ sau cultură, conform legii, inclusiv pentru anexele gospodărești, cu excepția acelor anexe care sunt folosite pentru activități economice
*5 lei/m2 suprafață desfășurată pentru clădiri și/sau anexe gospodărești în care se desfășoară activități economice.
Din această lună, a fost introdus tariful unic de 3 lei/m2 suprafaţă desfăşurată, pentru toate categoriile de lucrări de intervenţii, indiferent de beneficiar, finalitatea sau destinaţia imobilului, tarif care nu poate depăşi 15.000 lei.
Modificarea a fost justificată de iniţiatori prin faptul că “în practică, s-au constatat dificultăți în aplicarea O.M.C.P.N. nr. 2664/2010 deoarece, unele imobile pot fi încadrate atât în prevederile de la lit. a), cât și în cele de la lit. b) ale articolului 1”.
Suprafețele care vor sta la baza calculului tarifelor sunt cele precizate în documentația prezentată spre avizare, iar dacă aceste suprafețe nu sunt clar precizate, la solicitarea avizului de specialitate, se vor cere completările necesare.
Veniturile obținute din aceste noi tarife se gestionează în regim extrabugetar de către instituția care le percepe, potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 387/2003 privind înființarea pe lângă Ministerul Culturii și Cultelor, direcțiile pentru cultură, culte și patrimoniul cultural național județene, respectiv a municipiului București, și Administrația Fondului Cultural Național a unor activități finanțate integral din venituri proprii.
SURSA: legestart.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026
Anunțul făcut de Ministerul Finanțelor: Acciza la motorină este redusă cu 25% cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026 Ministerul Finanțelor a anunțat, joi, prelungirea cu încă două săptămâni, în perioada 16–31 octombrie 2026, a reducerii temporare cu 25% a accizei pentru motorina standard, în urma celei mai recente evaluări bilunare prevăzute de […]
Industria României, în picaj: Producția a scăzut cu 3,4% în primele opt luni din 2026 Industria prelucrătoare trage în jos producția industrială a României, cu un declin de 4,4% în perioada ianuarie–august. În august, scăderea lunară a ajuns la 12,6% pe serie brută, deși datele ajustate sezonier indică o revenire modestă. Producția industrială a României […]
Burse sociale pentru elevi 2026: Sindicatele cer ca dosarele să fie verificate de primării, nu de profesori
Burse sociale pentru elevi 2026: Sindicatele cer ca dosarele să fie verificate de primării, nu de profesori Federațiile sindicale din învățământul preuniversitar solicită transferarea responsabilității privind verificarea dosarelor pentru bursele sociale ale elevilor către autoritățile locale, prin serviciile de asistență socială ale primăriilor. Sindicaliștii susțin că profesorii nu ar trebui să se ocupe de verificarea […]
